„Am ales să merg pe calea cunoaşterii şi a apropierii. Asta mi-a dat mai mari satisfacţii, pentru că nu am făcut niciodată drumuri pentru a căuta in pubelele ţării pe care le-am văzut, ci din contră, să duc acolo ce avem noi mai bun şi să luăm de la ei ce au mai bun. (…) Sacrificiile mele au fost deseori o renunţare. Nu m-am plâns niciodată de cantitatea de muncă pe care a trebuit să o fac. Sacrificiile mele sunt nesemnificative, dar sunt enorme pentru mine, pentru că mă simt prea îndatorat şi mă intreb când au trecut 77 de ani. Cifra asta mă miră, mă uluieşte şi mă întreb ce mai pot face de acum incolo.(…)  Aştept valul care să vină peste mine, dar nu paralizat de frică. Până în ultima clipă voi fi cu ochii pe aparatul de filmat şi cu ceva de scris în mână.”

Aceste randuri au fost scrise de Ioan Grigorescu acum patru ani. Si valul despre care vorbea a venit. Poate mai devreme decat se astepta. Poate mai devreme decat se cuvenea. Valul vine peste noi- “expiratii”, cum ne numesc cu dragalasenie unii dintre tinerii aspiranti la gloria de a ajunge in galeria scriitorilor- nedandu-si seama ca poti fi “expirat” si la 30 de ani ! Da, valul vine peste noi, e un tsunami implacabil care e anuntat de primul tipat al nolui nascut, omul moare, putin cate putin in fiecare zi, dar totusi oamenii trebue sa traiasca in asa fel, incat moartea sa-i prinda in viata ! Un astfel de OM  a fost Ioan Grigorescu, om-flacara, mistuit de neastampar, om-locomotiva care tragea dupa el nadejdiile unei generatii, netemator in acele timpuri tulburi de ceea ce ziceau marimile vremii. Asa se face ca trecerea sa meteorica la conducerea Televiziunii Romane, a coincis cu una din periadele faste ale ei.

Dar Ioan Grigorescu- sub mandatul caruia am avut sansa sa lucrez si eu  la RTV- dincolo de cele 20 de volume de proza, de cele 15 scenarii de film, ramane in mintea noastra, in primul rand pentru longevivul  serial” Spectacolul lumii”. In cele peste 400 de episoade difuzate pe micul ecran -care devenea MARE si inainte de decembrie `89, cand nu se stia de plasme- si pana in anii din urma, in acele bijuterii alb-negru si apoi color- ca scenarist, operator, regizor , comentator, Ioan Gigorescu – un “Discovery” autohton care poate concura cu succes cu multe filme de pe canalul atat de cunoscut- te facea partas la ceea ce el vedea si simtea a fi nu numai realitatea unei lumi, ci un SPECTACOL al acesteia.

Spectacolul lumii, fara Ian Grigorescu- acum, cand intrega Terra pare cuprinsa de furie- furia naturii dezlantuite, furia oamenilor razvratiti , furie a unor crize care macina mapamondul- continua. Neobositele canale de stiri TV din toata lumea ne aduc vesti dintre cele mai bune: Luna sta sa ne cada in cap, Pamanul pare ca vrea sa se scuture  de uriasele asezari urbane si se crapa cand ici, cand colo, urcand pe o scara Richter a carui trepte par sa nu-i mai ajunga, fuioarele de nori radioactivi de la Fukushima se plimba peste mari si tari, neuitand sa ne faca o vizita si noua, avem bucuria   de a putea privi, in aceste zile, prin gaura de ozon care nu ne-a ocolit nici ea.  Specialistii ne linistesc, nu-i nici o primejdie, doar sa nu iesim din casa decat infasurati in haine si fulare, cu ochelari de soare  si capul acoperit.  Au cazut si niste ploi acide, dar s-au opri la fruntariile noastre, se pare ca acidul acesta a coborat din pricina ploilor si ca el provine dinspre Mediterana, de acolo de unde avioanele dirijate de NATO arunca bombe si rachete peste Libia, venind in sprijinul rebelilor care infrunta garzile  uigase ale dictatorului nemilos  Gaddafi, noua tinta a democratiei ocidentale.

De unde se vede ca spectacolul lumii , dupa cum era de asteptat, poate cantinua si fara Ioan Grigorescu. Si ce mai Spectacol !

In rest, sa auzim numai de bine!

Nicolae Holban

P.S. Tableta acesta am scris-o ieri dimineata, vineri, 1 aprilie,20011 si am lasat-o la “dospit”, ca de obicei , peste noapte, cu gandul s-o public azi.Si iata ca ieri, putin dupa ora 6 p.m.,in timp ce conversam pe skipe cu o prietena a noastra din Israel, mi-a fost dat sa asist la un cutremur in direct care avea loc in acele clipe in locul unde se afla . “E cutremur-” m-a anuntat ea- “scrie ca e de 6,2″…Probabil ca avea si un televizor la care privea. Daca am vazut in direct cum avioane se napustesc peste turnurile Gemini, nu ma mai putea impresiona un cutremur de “numai” 6,2 grade pe scara Richter.Dar mi-am amintit ca ,inainte cu o luna, am asistat la o alarma aeriana in direct care  avut loc tot in Israel- din fericire s-a dovedit a fi doar un exercitiu. Si ce -i cu asta?-. va veti putea intreba, dragi prieteni. Nimic, ce sa fie, doar ca- dupa cum aveam sa aflu la stiri, cam la aceeasi ora au avut lac la noi, in Vrancea, doua cutremure mai “micute” de doar 3,4 grade.Sigur, nu e nici o legatura intre ele. Spectacolul lumii continua…