Gay, un subiect care este extrem de mediatizat în ultima vreme la noi în ţară. Deci am hotarît să dau şi eu cu parerea. Cum e oare sa fii ghez în Moldova? E foarte aiurea, dacă oamenii se uita ,,cosa'' la cei care au un păr lung, care au o aşa numită ,ciolkă'', ,,creastă'' cum credeţi că se vor uita la un gay?? În fine sînt şi eu contra lor, dar nu din cauza că sînt gopnik, sau moldobou sau din orice altă cauză, pur şi simplu îmi provoacă greaţă imaginea ca doi aşa zişi bărbaţi, se sărută, şi-o trag, sug unul de la altul, şi încă mai vor să arate la lume ,,tipa uite eu, pot să ma fut in cur, şi sa scot două coaste sa mi-o sug'' dar tu? Mai nou cică să fii gay este să fii peste gloată, adică dacă eu vreau sa fiu peste mulţime şi să am o mentalitate progresivă trebuie să-mi găsesc vriun Andrei şi să ne jucăm de-a elton john şi Borea Moiseiev. Astăzi gay parad, mîine gay nuntă, poimîine gay copii adoptivi in familie de gay părinţi, apoi gay ţară şi mai ştii poate peste ani ăştia ,,nejnîe'' ne cotropesc. Nu vreau să ies cu o fată laplimbare, şi alături să iasă alt prieten cu un alt prieten de al său, în loc de poveştirile adevărate despre sex şi cuceriri, să aud despre cum se aveau doi amici care prieteneau din clasa întîi. Nu vreau să-i văd cum vorbesc despre cosmetică şi despre cît de greu intră, despre tricouri rozove şi despre drepturile ghaylor. Ba chiar mai mult nu sînt religios dar dacă cedez pe 10 minute mitului biblic, e chiar interzis de biserică(of doamne iartă-mă ca scriu despre tine pe blog, oare nu-i păcat?). înt-un final nu înţeleg gheii, nu îi vreau prieteni, nu îi înţeleg şi încă o intrebare ar mai fi cum oare fac gheii şi lizbienele copii. Amin şi nu uita fute normal, căci e pacat să murdăreşti organul de rahat.
