Vă promiteam, în Scurtele precizări din numărul precedent, amănunte „entuziasmante” apropo de întîlnirea scriitorului Iulian Filip – împlinitor de şase decenii la 27 ianuarie a.c. (asta spre a nu spune – tulburînd imaginaţia unora – „sexagenar”!) – cu cititorii săi în incinta Bibliotecii Publice „Dimitrie Cantemir” din Ungheni. Sînt mai multe, poetul fiind extrem de comunicativ, apt să lege iute capăt de vorbă şi, ca atare, să-şi recruteze fără zăbavă adepţi, dintre cei mai fervenţi chiar. Şi pentru că, la mijloc, e vorba de puşti şi puştoaice (cu excepţia cîtorva liceeni, mai măricei, dar la fel de participativi), e lesne de imaginat atmosfera evenimentului, întreg acel ansamblu de raporturi care face agreabil şi de neuitat un dialog. Impresionistic, aş alege întrebarea unei fetiţe, de prin clasa întîi, cred, care, ca să vezi, n-a ezitat să-l întrebe pe poet, nonşalant (ingenuitatea vîrstei!), ce similitudini vede el între cărţi şi femei… Sau momentul cînd un elev de la gimnaziul-internat, pe numele său Veaceslav Covalciuc, i-a dăruit scriitorului un portret în creion, operă personală, la care va fi trudit ore şi zile, izolat de prieteni şi colegi – efect îndepărtat al lecturii, cu siguranţă, o consecinţă a poeziei, am putea spune. Ori prichindeii de la grădiniţa nr. 9 din Ungheni (grupa „Steluţa”, educatoare Elena Gurghiş), care au dansat cu un aplomb matur şi o dexteritate pe potrivă – transfigurare demnă de toată lauda… De plăcintele cu mărar – întrupate ca prin farmec din titlul unei cărţi de Iulian Filip şi distribuite cu ospitalitate asistenţei de către două perechi de dansatori ai ansamblului „Struguraş”, veniţi şi ei să-l omagieze pe poet – inutil să zic: un punct culminant mai… caloric şi binevenit, la acea oră de după-amiază, Nadia Budeanu, şefa bibliotecii pentru copii  şi autoarea scenariului, evident, nu putea găsi… Pun surdină entuziasmului şi observ, drept concluzie, că biblioteca raională îşi joacă din ce în ce mai calificat rolul de centru spiritual. Nu e, ca în dricul tranziţiei, un spaţiu pustiu şi inert, vizitat arare şi fără mare tragere de inimă, ci un factor activ şi chiar perseverent al procesului cultural din zonă. Spre a-l parafraza pe Tudor Arghezi, aici poţi întîlni nu numai „un nume adunat pe-o carte”, ci, adesea, şi pe cel care îl încarnează. Altfel zis, şi cărţi, şi autori…