Interviu cu dr. Christoph Weber, managerul proiectului “Modernizarea sectorului agrar în Republica Moldova”  De ce aţi ales Ungheniul şi Călăraşul pentru imple­men­tarea acestui proiect? Pot doar să presupun din ce cauză. Or, la acel mo­ment, nu mă aflam în Republica Moldova. Ungheniul a fost ales, deoarece GTZ (Biroul de Cooperare Tehnică al Ger­maniei) a mai desfă­şu­rat aici proiecte, avem un birou local, coordonator Dana Ţî­gu­lea. Călăraşul… Poate pen­tru că este baştina fostului viceministru al agriculturii, Ştefan Calancea. Dînsul a ini­ţiat proiectul respectiv din partea Republicii Moldova.  În plus, ambele raioane se af­­lă în aceeaşi regiune, la o distanţă nu prea mare de Chişinău. De cînd vă aflaţi în Re­pub­lica Moldova şi ce cu­noaş­teţi despre agricultu­ra de aici? Mă aflu din septembrie 2007. Pînă atunci cunoş­team că Moldova a fost unul dintre principalii furnizori de legume şi fructe pentru fosta URSS şi că aici pămîntul e foarte bun pentru agricultură. Oamenii în vîrstă spun că germanii doreau totdeauna să vină în Basarabia, pentru că aici este un pămînt negru (cernoziom) foarte bun. Asta cunoşteaţi pînă a ve­ni în Republica Moldo­va. Acum, după o perioadă de cîteva luni, ce aţi mai aflat? Trebuie să spun că am mai lucrat în Uzbekistan, Kîrgîz­s­tan, Kazahstan. În compara­ţie cu aceste ţări, aici situaţia e cu mult mai bună, inclusiv din punct de vedere moral. Oamenii sînt mai activi: deşi au resurse financiare mici, ei investesc cu succes. Este cu mult mai bine decît în alte state. Dar aici oamenii nu-s prea interesaţi de a lucra în domeniul agricol, deoarece nu prea doresc să-şi murdă­rească mîinile de pămînt. Preferă să stea undeva    într-un birou. Mai este şi altceva. Deja e cunoscută fraza că mol­dovenii nu se prea trag la carte. Iar dumneavoastră vă propuneţi şi instruire, şi consultanţă. Apropo, moldovenii înva­ţă cu mai mare plăcere decît kîrghizii. Haideţi să spunem luc­rurilor pe nume: o parte dintre fermierii noştri aş­teaptă să li se dea 1000 de euro şi mai puţin să înveţe cum să-i cîştige. Da, este evident acest fapt. Contează însă că banii sînt în mîinile noastre şi că noi vom decide cui vor fi daţi. Cred că avem deja expe­ri­en­ţa necesară ca să înţelegem cine într-adevăr doreşte să înveţe ceva şi să inves­teas­că şi cine vrea doar să obţi­nă un profit de scurtă durată. Care vor fi criteriile de acordare a acestor gran­turi mici? Nu sînt nişte criterii bine definite. Dacă omul ne va convinge că este vorba de o investiţie bună, că este inte­resat în dezvoltarea gospo­dă­riei pe care o are, că doreş­- ­te o cooperare pe o durată mai lungă, atunci într-adevăr vom decide în favoarea acestuia. Proiectul prevede un anu­mit număr de bene­fi­ci­ari? Nu. Vreau să spun că nu ne temem că vom avea prea mulţi doritori de a beneficia de serviciile noastre, ci dim­potrivă, că nu vom găsi atît de multe persoane active şi interesate. Nu cred că ne vom confrunta cu un număr prea mare de doritori. Noi nu vom lucra cu întreprinderile agricole mari, ci doar cu fer­mi­erii mici şi mijlocii. Aveţi foarte mulţi oameni în vîrstă care lucrează pămîntul doar pentru a-şi satisface necesi­tă­ţile proprii. Cu aceştia tot nu vom lucra. Ne vom axa pe oameni tineri sau de vîrs­tă medie care vor să-şi vadă viitorul lor şi al familiilor lor în dezvoltarea agriculturii. Nu cred că sînt atît de mulţi ca să nu putem lucra cu toţi. Ce speraţi să obţineţi la finele acestui proiect? Dacă la sfîrşit vom avea din fiecare raion cel puţin cîte 25 de gospodării ţără­neşti pe care, într-o oarecare măsură, i-am ajutat să pro­ducă ceva mai repede, mai bine, atunci vom fi mulţumiţi.