Alta duminica plictisitoare din primavara inexistenta. Timpu de afara lasa de dorit, dar cum se zice dupa fiecare ninsoare (ploaie) iese si soarele (curcubeul). Oftez fara vreun scop, doar pentru ca asa imi cere fiinta. E simplu sa privesti la ce te inconjoara, e mai greu sa te urmaresti pe tine dintr'o parte. Poate pute a egoism dar ma simt, ma comport(partial), merg asa cum imi place mie. Nu ca as critica, cu toate ca o fac, dar urmarind intregile fiinte care se perinda pe linga mine, in loc sa gasesc, cel putin sa'mi imaginez calitatile pozitive, imi vin in gind doar defectele, laturile negative...poate ca asa procedez si cu mine, in pofida faptului ca am spus ca tot ce fac imi place. Incep sa'mi devina mai dragi corpurile neinsufletite, simple si unice. Acord mai multa atentie stelelor care stralucesc pe cer, in loc sa'mi pierd timpu cu suflete invidioase, fatarnice si timpite.Ating usor un ciine cu ochi de catifea, decit sa ma atinga mintile tulbure si cretine. Zimbesc sincer si din suflet firavelor fiinte (copii mici) cu ochi micuti si albastri ca cerul, care imi daruiesc inapoi cele mai gingase si pure priviri, decit sa zimbesc fals fiintelor (care se cred mature) si pedeasupra sa nu primesc nimic in schimb. Cu mare placere as continua sirul, dar pentru ce sa irosesc minutele din duminica plicticoasa?
Nu e depresie, dezamagire, sunt doar aberatii.)
