Banii n-aduc fericire. Aha. Banii – nu, dar cantitatea lor aduce, zic cinicii. Nu știu despre fericire, însă este cert că lipsa acestor hârtii de valoare produce sărăcie. Mai concret, 26.3% de săraci „oficiali” ale căror venituri lunare constituie mai puțin de 945 lei pe lună. Este tristă viața lor. Lucrul acesta trebuie schimbat. Nu cred că-i putem face fericiți – asta e peste puterile omului. În schimb putem să-i facem ne-săraci.

Pentru atare cauză nobilă s-a scris Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei. În 2004. Apoi Strategia Națională de Dezvoltare. În 2007. Expiră anul curent. Săraci mai avem. Mai departe ce facem?

Regula e simplă. Bicicleta e cu două roți:

Prima roată e creșterea economică. Ca să avem ce împărți trebuie să coacem plăcinta mai mare. Dacă PIB-ul Moldovei ar fi mai sprinten, adică dacă firmele ar putea să producă mai multă valoare, angajații acestora și familiile lor ar trăi mai bine. Întrebarea fundamentală este cum să accelerăm creșterea economică? Când nu se abate o năpastă asupra noastră, fie ea secetă, inundație, embargo sau criză financiară mondială, reușim să creștem cu circa 7% anual. Să numim această rată, rata moldovenească de creștere economică. Nu e puțin, însă nici suficient ca să ajungem din urmă țările avansate cu care dorim să ne integrăm.

O abordare pragmatică în această privință este promovată de doi cercetători de la Universitatea Harvard – Ricardo Hausmann și Dani Rodrik. Ea se numește diagnostica creșterii economice și caută să identifice CARE ESTE BUBA CEA MARE care împiedică economia să crească mai rapid. În Moldova acest exercițiu a fost realizat recent de Expert-Grup, fiind identificate următoarele „bube”:

  1. Costul sporit al finanțării indică carențe la realocarea prin intermediul sistemului financiar al economiilor (în contextul crizei financiare proaspete acest lucru nu este de mirare);
  2. Infrastructura proastă a drumurilor bate la buzunar, majorând exorbitant cheltuielile de transport;
  3. Sistemul educațional nu produce forța de muncă calificată pe care o solicită piața.
  4. Mediul de afaceri nu este suficient de „prietenos” pentru ca să stimuleze investițiile (în ce domenii șchiopătăm ne spune raportul „Doing Business 2010” al Băncii Mondiale.

Acum știm care e jobul nostru dacă ne propunem ca rata moldovenească de creștere economică să fie de 10%.

Cea de-a doua roată sunt politicile distributive. Ce-ar fi să le dăm săracilor câte 1000 de lei? Mai ales acum, când avem la îndemână politica ajutorului social acordat în funcție de testarea veniturilor, politică pusă pe hârtie de comuniști și implementată de liberali și democrați.

Nu e atât de simplu. Cine va mai vrea să lucreze pentru 1000 de lei dacă poate la fel de bine să stea pe sobă nefăcând nimic? Poate așa, din interes sportiv. Deci nu funcționează. Trebuie să săpăm mai adânc.

În plus avem de furcă cu un sistem de pensionare în derivă care atârnă deasupra bugetului ca sabia lui Damocle. Gata să pice când ți-e lumea mai dragă și să se reformeze singur dacă nu îndrăznim să-l reformăm noi.

Cam astea-s ideile.

Numai că lipsește o bucată de vis. Oare dacă le facem pe cele enumerate mai sus, chiar o să funcționeze? Poate greșim și trebuie să inventăm satelitul moldovenesc care să scoată țara din izbeliște. Ce zici de una ca asta?