!, mă urăşte.(Prefer să nu dau nume, o s-o fac mai târziu). Eu nu o urăsc. Niciodată nu i-am înţeles modul de a gândi. Mă face să cred că e o dementă, cel puţin în devenire. Analizez gesturile sale, cuvintele şi ajung la concluzia că e om, doar că ceva o dezintegrează din sfera umană. Scriu aceste rânduri, nu pentru a deteriora o persoană sau a încerca oarecum să mă arăt superioară, ci pentru că aşa gândesc. (De fapt, nu cred că trebuie să mă justific, o fac că să nu mă înţelegeţi greşit).
!, încearcă să mă calce în picioare. Să demonstreze că eu nu ştiu. Ripostează deseori la cele spuse de mine sau de alţii. Aruncă cuvinte nejustificate, gesturi oarecum psihopatice sau priviri tăioase. Întotdeauna am privit toate astea cu un soi de dezgust. Cu simţământul acela că mâinile mi se încolotăcesc printre maţe. Ştiu, e dezgustător!
!, întotdeauna m-a urât. Cred, de cele mai multe ori inconştient.
!, mă va urî în continuare. Eu nu am s-o fac.
