Cotidianul naţional FLUX Continuu a primit câştig de cauză într-un nou dosar intentat împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Acesta este deja cel de-al cincilea dosar câştigat de publicaţia chişinăuiană la Curtea de la Strasbourg, informează AP FLUX. Ieri, plenul Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească despăgubiri în sumă de 4.900 de euro publicaţiei FLUX Continuu, într-un dosar intentat de deputatul comunist Victor Stepaniuc în anul 2002. Victor Stepaniuc a acţionat ziarul în judecată, după ce FLUX-ul a publicat, pe data de 6 decembrie 2002, un articol întitulat „Sabatul parveniţilor”, în care era prezentată, pe un ton ironic, o analiză a carierei politice a spicherului de atunci, Eugenia Ostapciuc, şi a preşedintelui fracţiunii parlamentare a PCRM din mandatul trecut, Victor Stepaniuc. La 12 decembrie 2002, Stepaniuc a depus o cerere la judecătoria Buicani prin care a solicitat compensaţii pentru defăimare, cerând şi dezminţirea a trei pasaje din acest articol. Preşedintele Judecătoriei de atunci, actualul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, Ion Moroianu, a dat câştig de cauză lui Victor Stepaniuc, dosarul fiind menţinut în recurs la Curtea de Apel. La 4 aprilie 2004, dosarul a fost depus la CEDO, fiind invocate încălcarea drepturilor privind libertatea de exprimare. Ieri, CEDO a constatat că modul în care au aplicat judecătorii naţionali articolul 7 al Codului Civil din acea perioadă este contrar standardelor Consiliului Europei în domeniu libertăţii de exprimare. Astfel, Curtea a dispus ca reclamantului să-i fie acordate 3.000 de euro, cu titlu de compensaţii morale, pentru încălcarea libertăţii sale de exprimare, 100 de euro - cu titlu de compensaţii pentru prejudiciile materiale şi 1.800 de euro - costuri şi cheltuieli. Hotărârea Curţii este unanimă. Menţionăm că ziarul FLUX, în calitate de persoană juridică, are cele mai multe dosare câştigate la CEDO acesta fiind al cincilea la număr. Precizăm, totodată, că patru dintre aceste dosare îl vizează pe deputatul comunist Victor Stepaniuc, mai informează AP FLUX.