in ultimul timp am cam neglijat casuta-mi virtuala, adica blogul 
… e doar o scuza… poate, dar… viata mea a pasit pe un drum mai ciudat… si mi-e greu sa ma acomodez – recunosc… mi-e greu sa sonorizez, sa pun in cuvinte tot ce simt… sau poate mi-e frica de ce asi putea auzi…
am zis sa las clipa sa-si urmeze framantul, fara sa incerc sa-i deviez cursul…
mda, am impresia ca m-am impotmolit un pic… sau cel putin v-am impotmolit pe voi
ma bucur, insa, cand reusesc sa-mi vizitez prietenii virtali, de care, cum am mai spus, am prins drag – un fel de dependenta
trecand azi pe la unul dintre ei, si anume pe la psi, unde ma duc intotdeauna cu drag, am descoperit o piesa care m-a ravasit…si o provocare greu de evitat, deoarece… aceasta piesa m-a prins in bratele ei, m-a leganat, m-a inaltat pe aripi de vant catre o margine de lume, din care se vede nemarginirea…
iata piesa, preluata de la psi si mai jos franturi de gand si sentiment induse de acest videoclip:
ploua vantul printre bucati de nor si eternitate
cu un azi, cu un maine, cu un ieri
suspendata-ntre vis si realitate
sta clipa ce cazuse de pe pamant pe cer
au mutit in bratele eternului
varf de munte si flori de paradis
pentru-o clipa-nvesnicita-n a timpului cuta
rastignita pe drumul dintre dor si infinit
moartea-si lasa imbratisarea-i scurta-
nonculoare-n decorul dintre lumi
intru-un dans al cuvintelor mute
si se pierde-n umbre de lumini
gangul bratele-s intinde
de-ale sufletului brate-nsotit
si nemarginirea le raspunde
cu-o imbratisare de bun venit.
anumite piese muzicale au un impact emotional enorm…
imi amintesc acum de o alta piesa care ma impresioneaza mult…
si asociatii/senzatii generate de ea…
