Declarația aparține Vice-președintelui american, Joe Biden, aflat vineri, 11 martie, în vizită oficială în R.Moldova.
“Republica Moldova este o ţară europeană şi ar trebui să fie în UE pentru că acolo este locul ei”, a declarat vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, în cadrul unui briefing de presă susţinut cu premierul Vlad Filat.
Joseph Biden a remarcat că FMI apreciază pozitiv măsurile respective, iar instituţiile Uniunii Europene au salutat progresul considerabil înregistrat de Moldova pe calea integrării europene. Oficialul american a confirmat că Statele Unite sprijină deplin realizarea obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova.
Oficialul american a declarat că mesajul cu care a venit, cât şi a preşedintelui SUA Barak Obama, este că SUA rămâne şi în continuare un partener viabil pentru Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo.
Amintim că alături de premierul moldovean, Vlad Filat, oficialul american a ținut un discurs către poporul R.Moldova, la o tribună instalată în scuarul Teatrului de Operă şi Balet din capitala moldoveană, în fața a mii de persoane.
Vizita lui Joe Biden în R.Moldova face parte din încheierea turneului diplomatic al vice-președintelui american în Europa, unde acesta a vizitat în mod special Rusia, precum și Finlanda.
Sursa: Europa.md
Filed under: Moldova Tagged: #Joe Biden, Europa, Moldova, UE, Uniunea Europeana