DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Directorul ziarului „Timpul” acuzat de Procuratura Generală de acţiuni rasiale şi limitarea drepturilor naţiunii ruseşti
Directorul cotidianului independent „Timpul de dimineaţă”, Constantin Tănase, este acuzat de către procurorii Procuraturii generale (PG), de întreprinderea unor acţiuni intenţionate, îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase.
Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al PG, pe data de 3 februarie 2008, în cadrul mitingului organizat de către Uniunea Jurnaliştilor din Moldova, în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet din capitală, Constantin Tănase şi alţii, au expus în public îndemnuri îndreptate spre aţâţarea vrajbei şi dezbinării naţionale, precum şi limitarea directă a drepturilor reprezentanţilor naţiunii ruseşti din Republica Moldova.
Potrivit reprezentanţilor PG, respectivele chemări au adus atingere relaţiilor sociale, privind buna convieţuire a cetăţenilor statului, au lezat onoarea şi demnitatea reprezentanţilor naţiunii ruseşti, punând în pericol securitatea publică.
Urmărirea penală este exercitată de către Procuratura municipiului Chişinău.