Sport.jpgdoctorii şi alţi specialişti spun că e bine să faci sport de dimineaţă. nu degeaba când eram micuţi, părinţii/buneii ne spuneau să facem sport (deşi personal eu aşa şi nu am avut parte de gimnastica de dimineaţă).
şi iată de 3 săptămâni deja merg la sală la orele 7:00. nu doar pentru că e sănătos, ci pentru că îmi eliberez acele 2,5 ore de după serviciu când obişnuiam să fac sport seara, timp care pot să-l investesc în orice altceva.
iar când le spun colegilor despre asta, aud doar - "bravo, eu aşa n-aş putea." ei, dacă zici... eu tot credeam aşa, da iaka văd că acum de 3 ori pe săptămînă mă trezesc la 6:30 ş nu ni-i nikă.
bine, amu să nu creadă cineva că mă laud. vreau doar să sugerez un singur lucru persoanelor care cel puţin o dată s-au gândit să meargă la sală dimineaţa: treceţi peste voi şi duceţi-vă, doar o singură dată, nu trebuie mai mult. e o barieră psihologică care te face să crezi că nu poţi. şi dacă mergi o dată, treci peste ea.
"imposibil", ar spune unii. da când ai de trezit la 6 dimineaţa ca să reuşeşti la aeroport să întâlneşti pe cineva... atunci jă se primeşte.
doar o dată. nici mai mult, nici mai puţin. nu-ţi va fi somn după asta. şi nu trebuie de schimbat regimul de somn... ladna, poate cu jumătate de oră se poate de culcat mai devreme dacă vrei. dar merită.

sursa imagine.