“Aveam totala convingere că sufăr pentru adevăr.”

(Valeriu Gafencu, martie 1946)


Pe lîngă mărturiile celor care l-au cunoscut direct, scrisorile lui Valeriu Gafencu reprezintă un aspect destul de important al vieţii martirului legionar. Acestea constituie o importantă sursă de informare şi un document istoric util pentru cei care doresc să cunoască mai bine viaţă sfîntului închisorilor.

Din scrisorile care au rămas de la mama şi surorile sale, aflăm că majoritatea acestora au fost scrise între anii 1942-1948, adică în timpul detenţiilor de la Aiud şi Galda de Jos. Posibil că au mai existat şi alte scrisori trimise din temniţă, însă pînă la moment, acestea nu se cunosc, cunoscîndu-se acele scrisori trimise familiei.

Trebuie să recunoaştem de la început, că ceea ce vom găsi în respectivele scrisori este de o imensă încărcătură duhovnicească. Dacă relatările altor deţinuţi despre Valeriu Gafencu vin să ne demonstreze comportamentul şi acţiunile mucenicului, în scrisorile sale noi descoperim trăirea sa spirituală, gîndurile sale.

Observăm că materialul ocupă o parte infimă în tematica scrisorilor sale, spre deosebire de spiritualitate, care este omniprezentă în fiecare frază scrisă de el. Tot ce a scris, se axează pe axa valorică indispensabilă unui român trăitor: credinţă sinceră, lupta cu păcatele, răbdarea, smerenia, familia creştină, dragostea de ţară, trancedentalul, conştientizarea rostului.  Pentru a ne convinge de cele enunţate mai sus, vom aduce cîteva citate din scrisorile sale:

Credinţa sinceră – “În viaţa aceasta credinţa e totul. De aceea, omul fără credinţă e mort. (octombrie 1942).

“Fără Hristos, Dumnezeul nostru, viaţa ar fi o totală zădărnicie, cu un singur scop: de a suferi fără nici o nădejde.” (mai 1943).

“Stau căzut în faţa icoanei, în genunchi, implorând milă, ajutor şi dragoste pentru mine şi pentru toţi ai mei, părinţi, rude, prieteni, binefăcători, vrăjmaşi.”   (februarie 1945).

“Şi fericirea adevărată nu poate fi decât aceea provenită din trăirea lui Hristos.” (octombrie 1945).

“În toate împrejurările roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui.” (ianuarie 1948).

“Cum poate trăi omul, această fiinţă micuţă, atâta fericire? Viaţa omului e un dar nepreţuit, e o minune şi eu mă străduiesc să devin prunc la suflet. După mii de suferinţe am realizat cea mai frumoasă prietenie din viaţa mea. Vom trăi toată viaţa unul pentru altul, Împărate Ceresc!” (noiembrie 1945).

“Să ne iubim unii pe alţii, să ne ajutăm cât mai mult şi să trăim cu gândul la Dumnezeu. Tot ceea ce facem, s-o facem nu ca pentru oameni, ci ca pentru Hristos. Eu stărui mereu să realizez în mine omul nou, creştinul. Sunt fericit şi tare mulţumit sufleteşte. ” (octombrie 1945).

Lupta cu păcatele – “Să luaţi hotărârea de a vă lepăda de păcate, să duceţi lupta cu răul inimii voastre, înclinate a-i judeca şi condamna pe alţii pentru faptele lor, când noi înşine săvârşim aceleaşi păcate. Vă rog foarte mult, grijiţi-vă de suflet.” (noiembrie 1943).

“Viaţa e un dar de la Dumnezeu, şi noi trebuie să ştim a o trăi în chipul cel mai vrednic. Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri.”   (noiembrie 1943).

“Vă vorbesc în modul cel mai serios: faceţi-vă un examen de conştiinţă cât mai amănunţit. Cercetaţi-vă bine viaţa. Adânciţi-vă în interiorul fiinţei voastre şi cunoaşteţi-vă pe voi înşivă, cu toate păcatele şi greşelile săvârşite în viaţă.” (mai 1945).

“Nu există fericire mai mare de­cât aceea pe care o trăieşte omul despovărat de păcate, prin mărturisire şi împărtăşire.Dar fără Pocăinţă, nici un om nu poate face nici un pas înainte. (ianuarie 1946).

Smerenia – “Toate durerile pe care le încercăm au ca unic sens, curăţirea sufletului, recunoaşterea neputinţei noastre în faţa lui Dumnezeu, smerenia prin care ne putem regăsi, reînnoi în duhul Iubirii.” (martie 1945).

“Întotdeauna învaţă-te să te mulţumeşti cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui…” (septembrie 1945).

“Mulţumesc din toată inima Bunului Dumnezeu pentru suferinţa ce mi-a trimis-o. Căci prin suferinţă mi-am purtat lumina sufletului şi am găsit calea Vieţii.”   (mai 1945).

“Primiţi încercările pe care vi le trimite Dumnezeu, cu toată bucuria inimii, căci Dumnezeu încearcă pe cei pe care-i iubeşte.” (septembrie 1945).

Răbdarea – “Răbdaţi aceste grele încercări, care-şi au rostul lor, de la Dumnezeu” (iulie 1943).

“Suferinţa oricât de grea ne-ar fi ea, nu-şi are alt sens decât purificarea interioară a sufletului dornic de mântuire şi pregătirea aceluia ce, cu toată inima, doreşte să realizeze fericirea.”
(februarie 1945).

Familia creştină - “Voi, ca părinţi, aveţi o mare răspundere. Anume, aceea de a-i da o educaţie creştină, a-l creşte în cea mai mare curăţenie, a-1 îngriji şi a-i face Viaţa cu adevărat fericită, printr-o trăire curată a Domnului nostru Iisus Hristos.” (noiembrie 1943).

“Vă rog din suflet citiţi Biblia. În fiecare seară, înainte de a vă culca, în jurul mamei, strângeţi-vă voi, copile scumpe ale inimii mele, şi, cu seninătate, reculegeţi-vă câteva momente şi citiţi câte un capitol din Evanghelie, un capitol din Epistole şi câte un psalm. Ar fi cel mai mare şi mai frumos lucru pe care l-aţi realiza: o familie creştină. Orice inimă necăjită să-şi găsească mângâierea între voi.” (mai 1945).

Conştientizarea rostului - ”Cred că acesta e şi sensul trăirii omului: să iubeşti toată creatura lui Dumnezeu şi să faci bine.  Socot că e un mare dar de la Dumnezeu acela de a face bine în viaţă.” (ianuarie 1944).

“Toate au un sens; noi nu avem decât datoria de a alege între Bine şi Rău…Viaţă şi Moarte…Să ne găsim cărarea vieţii care ne duce spre înviere şi să stăruim cu smerenie şi răbdare.”    (aprilie 1945).

“Viaţa aceasta este cu totul trecătoare. Şi tot ceea ce e legat de ea este trecător. Să ne zidim sufletele, să le întărim cu virtuţile creştineşti, nu pentru viaţa aceasta, ci pentru cea viitoare. Patria noastră cea sfântă şi veşnică, unde ne vom regăsi cu toţii după moarte, este Cerul.” (septembrie 1945).

“Alta este Viaţa, decât aceea pe care obişnuit şi-o închipuie oamenii.Altul este Omul însuşi, decât acela ce se în­chipuie el.Altul este Adevarul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.” (ianuarie 1946).

“Frate iubit, niciodată să nu te consideri de prisos. Acolo unde eşti, eşti cu voia lui Dumnezeu şi ai un rost anume de împlinit. Cu iubirea şi cu smerenia ta vei zidi pe fratele tău. Şi vei culege mare fericire.” (Galda de Jos, 1946).

Transcedental –   “După felul cum vom trăi aici, pe pământ, aşa ne va fi dincolo: suferinţă sau fericire eternă! Nu căutaţi să vă îmbâcsiţi mintea cu felurite cunoştinţe inutile din această lume, căci asta nu zideşte sufletul cu nimic.” (mai 1945).

“Şi fericirea adevărată nu poate fi decât aceea provenită din trăirea lui Hristos.”   (octombrie 1945).

“Rugăciunea e calea cea mai bună spre a ajunge la Dumnezeu şi a-i uşura viaţa fiinţei iubite din lumea eternă. De aceea rugaţi-vă neîncetat.” (ianuarie 1946).

“Dar omul plănuieşte şi Dumnezeu hotărăşte. ”   (martie 1946).

“Dorinţa de înălţare spre cer se poate vedea în întreaga natură. Şi munţii şi copacii şi ciocârliile şi vulturul şi sufletul omului sunt veşnic însetate de tot mai sus, mai sus, mai aproape de Domnul, mai departe de lumea aceasta.” (Galda de Jos, 1946).

Spre deosebire de deţinuţii partidelor clasice (care aşteptau să fie eliberaţi de americani, occidentali sau alte organizaţii de genul Amnesty International), legionarii, dar mai cu seamă Valeriu Gafencu s-a smerit cu destinul pe care la avut. El a primit această lungă suferinţă ca pe un dar de la Dumnezeu, ca pe o şansă de a se curăţa de păcate în scopul dobîndirii vieţii veşnice.

În ziua de azi, închisoarea este un mediu în care omul degradează mult, şi doar în foarte rare cazuri se întîmplă că un deţinut să cîştige de pe urma ei. Dar iată că în trecutul apropiat, au existat oameni care au ştiut să-şi poarte crucea. În cele mai multe cazuri, dar mai ales în cazul lui Valeriu, “cei ce cu lacrămi au semănat, cu bucurie au secerat”.

Din cercetarea scrisorilor lui Valeriu Gafencu am tras două concluzii:

1. Suferinţa are doar un scop, oricît de grea nu ar fi: curăţarea sufletului dornic de mîntuire. Acest lucru a fost dovedit din plin de cei din temniţele comuniste, dintre care, Valeriu Gafencu ocupă un loc de frunte. Pentru că, să spui: “Mulţumesc din toată inima Bunului Dumnezeu pentru suferinţa ce mi-a trimis-o. Căci prin suferinţă mi-am purtat lumina sufletului şi am găsit calea Vieţii.”, nu e tocmai cel mai uşor lucru. Totodată, nu trebuie să uităm importanţa pe care au avut-o educaţia din familie şi cea din Frăţiile de Cruce în acest sens.

2. Nasc şi la Moldova oameni. Aşa cum sunt – rari, uitaţi de urmaşi, de dreapta – însă se nasc. Suntem bogaţi prin plaiul frumos, prin pămîntul roditor, prin toamnele bogate, prin oamenii baljini, prin fetele frumoase, prin codrii seculari. Dar mai ales – suntem bogaţi prin oamenii mari pe care i-am avut, şi care vor mai fi. Nu avem dreptul să ne considerăm săraci. Săraci sunt acei care ridică din rîndurile lor oameni lipsiţi de suflet. Noi suntem bogaţi fiindcă avem înaintaşi demni de urmat prin exemplul lor.

18 februarie 2011.