Wameni booni & Wame boone la festinul pus la cale de Ion Grosu și dus până la logica lui finalizare. Deci există!? Deci se poate!? Invidie… nu, nu chioară – albă! – pentru turmulița de cărți pe care le-a primit cadou. Să le savureze!
Iaca bogdaproste lui Nicu Calcea pentru că a postat acest filmuleț despre cum citesc:
După ce am lămurit cinstita companie despre felul cum citesc, am făcut promisiuni Natei Albot să vin cu o listă de recomandări pentru lecturi copiilor. Mă țin. De cuvânt.
Poveștile contemporane sunt altfel decât cele cu care-am fost obișnuiți noi. Într-un interviu tare boon Gheorghe Erizanu constata (cu mâhnire aș risca să adaog):
Cărţile pentru copii sunt cumpărate de părinţi. Părinţii ştiu cărţile copilăriei lor. Cărţile copilăriei lor erau cumpărate de părinţii lor. Aşa a încremenit cartea pentru copii în anii ’70 ai secolului trecut. Copilul nu alege. Părintele alege în locul lui. Iar părintele ştie cel mai bine ce-i trebuie copilului. Încă avem mare noroc că străbuneii nu ştiau carte. Ca în poezia lui Busuioc. Altfel cartea pentru copii de azi ar fi identică cu cea din anii ’40 ai secolului trecut.
Eu le cumpăr copiilor povești contemporane. Poate din cauza că le citesc în voce și, credeți-mă pe cuvânt, să-l citești pe Creangă e o mare pacoste. E un scriitor tare boon și el, care însă trebuie citit cu gura-nchisă de la 30 de ani în sus fiindcă el vorbește despre nostalgia copilăriei. În povești (căci normal că poveștile-i sunt adresate copiilor) vocea lui este deja arhaică, arheologică chiar și dacă ai un DEX la îndemână lucrurile oarecum se rezolvă. Dar copiii se plictisesc repede. Ispirescu e și mai grav.
Contemporanii, în schimb, folosesc un vocabular pe înețelesul copiilor (și al adulților care citesc cu voce!) și se inspiră din mitologia modernă. Sunt multe dialoguri. Este multă imaginație. Sunt pline de visare. Sunt bune.
Așa că tratați cu seriozitate acest mini-top căci cărțile sunt „testate” pe copii adevărați cu gusturi adevărate. Ce-au savurat ei în ultimul timp:
Araminta Nalucilă
E o trilogie de Angie Sage scoasă la editura Corint. Araminta Nălucilă e o fetiță haioasă care are avantajul de a cunoaște vreo câteva fantome inofensive. E scrisă cu mult haz și fantezie. Puștii mei și-acum se mai joacă de-a Sir Horace, Edmond, Wanda și Araminta. Din păcate, vocabularul lor s-a îmbogățit cu expresii mai deocheate gen „răhăței de liliac” but I can live with that.
Iată ce desenează Ruxi, semn sigur că a captivat-o lectura:
Puștilor li s-a citit asta la 4 ani și e foarte limpede că le-a plăcut.
Sughiț Strașnicul Stavrid al III-a
Tot pe această undă e și trilogia Cresside Cowell despre vikingi și dragoni. Și aici dăm de limbaj pipărat care-i face pe copii euforici. Chestii precum nanodragonii și sigurazna au intrat și-n vocabularul meu.
Ciuboțel
Se pare că puștii mei s-au copt pentru Spridon Vangheli. E un scriitor genial pe care însă nu-l recomand pentru cei care încă nu s-au dat în brazdă. Limbajul său e foarte poetizat și, ca să fim sinceri, pierzi auditoriul. Guguță n-a mers din prima. Am încercat cu „Steaua lui Ciuboțel” și a mers foarte bine. În special datorită oamenilor de zăpadă care vorbesc limba oamenilor de zăpadă și pe care ai mei o studiază facultativ.
- Ucu rucu ciucu e?
Despre asta e vobra.
Eu nu zic să-l citiți din cauza că e moldovean. Și că a luat nu-ș-ce premii. Zic să-l citiți copiilor pentru că e boon.
Sayanara!