Învestirea cu valoare a limbii de către elitele intelectuale s-a răspândit în majoritatea categoriilor sociale. Acest fapt nu e o constatare gratuită a mea, mă refer la studiile de sociolingvistică şi lingvistică aplicată, desfăşurate de către echipe de lingvişti împreună cu câteva catedre de romanistică de la universităţile din Germania.

După cum afirmă studiile respective, limba română creează un „sentiment de inferioritate glotică” (37) populaţiei din RM, deoarece locuitorii acestei regiuni vorbesc o limbă arhaică, rudimentară, care e în acelaşi timp limba lor maternă, unica limbă cunoscută. Chiar dacă ei învaţă limba modernă standard, în situaţiile cotidiene, familiare, ei vor continua să vorbească în maniera lor firească – limba rudimentară. Se pare că inferioritatea glotică e produsă într-un mod natural. Vorbitorii rudimentari se compară ei înşişi cu vorbitorii exemplari ai aceleiaşi limbi, iar faptul utilizării corecte a limbii, care din întâmplare e şi limba maternă, poate avea o valoare estetică. Însă valoarea politică e şi ea prezentă. Folosirea limbii române standard se încarcă cu valorile culturii căreia îi aparţine această limbă, valori deseori explicate prin contextul social-politic. Cazul alegerii unei limbi ca opţiune de valoare nu e unic: ne putem aminti opţiunea poporului evreu de la începutul secolului XX pentru limba ebraică, ce era considerată limbă a cărţii şi civilizaţiei, în loc de idiş, considerată limbă a proletariatului, şi opţiunea norvegienilor din Norvegia contemporană pentru varianta Bbksmaal, şi ea limbă a cărţii şi a culturii, în loc de varianta Nynork – limbă preferată de o parte a societăţii care e ostilă faţă de Europa. Un aspect curios şi fascinant, pentru norvegieni, e faptul că ambele limbi sunt inventate.
La fel şi în cazul RM, opţiunea pentru o denumire a limbii sau alta nu e o simplă opţiune, ci are consecinţe politice (38). (…)

(Acest fragment scurt face parte din volumul Tamarei Cărăuş Capcanele identităţii, apărut la Editura „Cartier” în 2011 şi lansat zilele acestea la
Chişinău)

Tamara Cărăuş, Timpul


Filed under: Moldova, Personalitati Tagged: Limba Romana, Moldova, Publicatii