Sala cu Orgă vă invită la Festivalul „Martisor – 2011” În perioada 2 – 9 marite, Sala cu Orgă vă invită la o serie de concerte inedite organizate în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică „Mărţişor-2011”.

Un recital de orgă si muzică corală va avea loc miercuri, 2 martie. În această seară vor evolua organistul spaniol Juan de la Rubio Romero şi Corul de cameră dirijat de Ilona Stepan. În program -  lucrări pentru orgă de Johann Sebastian Bach, Dietrich Buxtehude, Felix Mendelssohn şi , în premieră la Chisinău – Messe pentru solisti, cor si orgă de Camil Saint-Saens.

Un concert de cameră de exceptie, cu participarea celebrului violoncelist si organist rus Aleksander Knyazev, Orchestrei Naţionale de Cameră, sub bagheta dirijorului român Cristian Florea, va avea loc vineri, 4 martie, fiind interpretate lucrări de Benjamin Britten şi Joseph Haydn.

Duminica, 6 martie, formaţia „Trigon” şi flautistul Mark Alban Lotz din Olanda vor propune melomanilor o seară de  jazz de neuitat.

Un concert de muzică veche va avea loc pe data de 7 martie, cu participarea Luteduo Anna Kowalska şi Anton Birula din Polonia. Va răsuna muzică din Italia, Franţa şi Spania din secolul XVII.

Celebrul acordeonist american Frank Marocco şi ansamblul „Concertino”, dirijat de Eugen Negruţa, vor evolua împreună marţi, 8 martie, de Ziua Internaţională a Femeii.

În interpretarea cunoscutei pianiste din Rusia, Natalia Troull, va răsuna Concertul nr. 21 de Mozart, iar Orchestra Naţională de Cameră, sub bagheta dirijorului lituanianRobertas Šervenikas va cânta muzica lui Bedrich Smetana şi Juste Janulyte, în data de 9 martie.

Pretul biletelor variază între 30 – 100 lei.

www.organhall.md


Filed under: Cultura, Moldova Tagged: Festivalul, Martisor, Sala cu orga