Probabil ca exploziile de pe soare din ultima vreme generează tot mai multă instabilitate pe pămînt, amestecînd neuronii din creierii “elitelor conducătoare”. Peste tot vedem doar crime, revoluţii colorate, toţi se războiesc pentru pace. Probabil “foarte şi foarte” degrabă, “cu acţiuni concrete şi foarte clare” vom avea şi bombe atomice purtătoare de pace.

E, prea globală abordare a haosului. Să vedem ce se întîmplă în gospodăria Moldovei.

Am intrat azi pe cel mai independent şi cel mai numaru unu portal de ştiri azi - :)) şi am văzut un titlu -  “SFADĂ în Alianță la Ocnița: Consilierii PL, PLDM, MAE, AMN împotriva celor din PDM” Prin raioane e ca la “Scrisorile din casa de nebuni a lui Buraga”.  Citesc şi redescopăr realităţile bine cunoscute. Aşa cum Ghimpu ca jurist, eu ca funcţionar public :D – mă uit şi nu înţeleg – în baza cărei legi fac ei alianţe şi partajează funcţiile publice de parcă ar împărţi caloşi la colhoznici?

Eu ştiu că un funcţionar public, este angajat în bază de concurs, şi nu de apartenenţă la vreun partid oarecare. Ei, da… e Moldova… Aici se poaaate.

Cum se tot întreabă acelaşi Ion Buraga, mă întreb şi eu, oare dacă comuniştii au fost răi şi au ţinut ţara în 8 ani de dictatură, plus ceilalti de la ’91 încoace, aceştia care se zgîrîie pe faţă cu “PRINCIPII ŞI VALORI” şi se bat cu cărămida în piept cu “Statul lor de drept” , cu ce sunt mai breji aşazişii democrato-liberali? Ce s-a schimbat? A, este o schimbare, pînă acum era Clanul lui Voronin, acum avem mai multe clanuri. Mă uit că totuşi este un adevăr că ne înrudim cu cei din Italia, probabil mai mult cu cei din Sicilia, tot mai mult politicanţii noştri seamănă cu Cosa Nostra – versiunea moldovenească ar fi – Căsuţa Noastră, sau Obşiaku nostru.

Noţiunile de Neam, Popor, Naţiune prin propaganda de tip fascisto-comunistă au fost transformate într-o singură noţiune – ELECTORAT. Un fel de SRL al politicienilor pe care ei îl administrează prin corupere. Dacă anterior erau Votanţi, adică deputatul era produsul finit al alegătorilor, acum s-a inversat situaţia, politicienii crează electoratul pe care îl diriguieşte ca p eun SRL. Acum doar e la modă să fii manager…

Dacă funcţiile publice sunt împărţite în asemenea hal, iar justiţia nu se autosesizează, nimeni nu reacţionează, nimeni nu este pedepsit, înseamnă că degeaba nu doarme poporul aşteptînd un preşedinte, pentru că mergem înainte, că înainte o fost mai bine… şi în acelaşi ritm al sifiliticului de Lenin, un pas înainte doi înapoi. Aceasta mai înseamnă că Voronin cînd iese la televizor minte cînd spune că nu poate dormi de grija poporului. Asta înseamnă că Lupu minte cînd vorbeşte de principii şi valori, asta înseamnă că Filat minte cînd vorbeşte de poziţii foarte sincere şi clare, şi degeaba Ghimpu e român dacă dansează în aceeaşi “horă” în ritm de bolşevic.

M-am suit pe’o roată şi v’am spus povestea toată…