... rochia mea verde de bumbac, cu bretelute si dantela, un pic mulata, cu trei falduri, cu fermoar in zona taliei- stanga, sau pate dreapta, nu mai conteaza, niciodata nu l-am folosit, stiam doar ca are un fermoar, oare de ce n-am nici o poza calumea in ea, asta-i unicul fragment: mi-am amintit vara in care am cumparat- o, Marea Egee, plaja din Paralia si cat de fericita am purtat-o indiscret de des, de parca n-as mai fi avut o alta haina. Verdele ei se combina cu putinul verde efemer din ochii mei. Ochii mei au vremea lor de verde - cand plang sau cand sunt fericita...Am purtat-o si-n urmatoarea vara, mai putin, ca verdele s-a cam sters, dantela s-a rarit de-atata spalat.
Inca peste un an am carat-o cu mine peste mari si tari, ca sa mi-o pun numai pe-acasa, sa-mi sterg in graba mainile umede de poalele ei, s-o expun la prinderea gloantelor de ulei evadate din tigaia incinsa, sa trec cu ea peste podeaua prafuita, cand m-aplec sa dau cu mopul pe sub paturi.
Acum vreo luna imi revizuiam garderoba - procesul boarfelor, "asta mai merge, asta -nu!" am dat si de ea, mi-am tras-o spre nas, cautand miros de Mare, eh! care mare? aduce numai putin a suavizant "Bosque verde".
Fara s-o imbrac decid sa-i mai dau o sansa - o vopsesc!
A doua zi de dimineata ii fac lista de cumparaturi lui Vitalic: "asta, asta, asta... si o vopsea de haine - bumbac. VERDE. Utate-n ochii mei. Iat-asa!" El zimbeste: "Asa nu-i!" , "Atunci de care-o fi , dar nuanta verde..."
Vine seara si Vitalic scoate din pungi cumparaturile "Uite asta si asta, si asta, si vopseaua... verde nu era, am luat albastra." Iarasi eh! Sa fie albastra dara...
Urmatoarea dimineata o incep cu studierea instructiunilor de colorat haine. Constienta de faptul ca mereu nu iau ceva in seama, mai citesc o data hartoaga. Pregatesc sa am totul la indemana si spor!
Abia cand am vazut-o spanzurata pe funie, partial uscata, mi-am dat seama ca nu -i nici macar albastru asteptat (nemaivorbind de verde) - MAT MAT MAT... - o nuanta de calimara. Nu-mi merge, imi zic, o las sa-si ia aerul si soarele necesar, apoi o impachetez si-o duc la contenedorul de rufe pentru tarile africane. Cine stie, poate acolo o sa-si traiasca a doua viata pe-o fetiscana cu ochi... fericiti.
