iarna asta cineva are grijă
să-mi umple dimineţile
domni scunzi m-afundă în spital
pentru că umblu fără
să-mi pun căciula şi ei nu ştiu că de fapt
eu nu suport nici macăr umbrela
cît cerurile mele mai sunt încă vii
femeia de la ultima tejghea
mă-ntreabă de-au văzut părinţii cum
am ieşit în stradă şi-atunci
îmi vine s-o înjur
chiar cu proasta ei viaţă
de-a fi vînzătoare
eu zîmbesc eu tac
s-o sfîşie un ecou în
cutiile ei cu mărfuri şi nimic mai mult decît
doar mărfuri
nu ştiu dacă a lipsit toată iarna
sau dacă s-o fi întîmplat acum
dar abia astă dimineaţă mi-am dat seama
că a dispărut vulturul
sub care dormea
un maidanez negru
din cap şi pînă înlăuntru
seara mai aflu de la tata că
moartea a intrat în cartierul nostru
ca o văduvă nebună
a cuprins în braţe un bărbat
de la etajul şapte
şi i-a supt inima
dacă ar merge paralel
prin pereţii blocului
s-ar coborî în odaia mea
teroarea acoperă visurile
îmi alunecă tocul pantofilor
închipuiţi
pe marginea scării
şi-mi tresar picioarele
ca-ntr-o fulgerare convulsivă
trebuie să ştiţi că panoul de la fiecare trecere
e pentru acei care nu m-au cunoscut încă
„mie nu mi-a fost niciodată
frig”
chiar şi acum cînd salcia
sub care dormea
un maidanez negru
a dispărut
