15.02.2011 marţi

  Revin la jurnal. Ziceam că nu mai scriu jurnal public, dar în fond şi lucrul ăsta  e unul din plăcerile lecturii. Mă gândesc deseori dacă toţi cei care scriu jurnal sunt sinceri. Sau mai mult de 50% e plăsmuire, pentru că totuşi, rămâne o intimitate.
  Vorbeam cu C. Avea ceva schimbat în gesturi, în felul de a vorbi. Posibil mă minte. De ce ar face-o? Suntem colegi, totuşi. Cu cât te apropii mai mult de o persoană, cu atât mai mult de pierzi în distanţă.
  În trei zile am băut ceai pentru o lună, la dejun, prânz şi cină. Amuzant. Am stat şi acasă. De mâine la şcoală. Deja am impresia că mi s-au atrofiat creierii.
  Citesc Numele Trandafirului de Eco Umberto. E extraordinară! deşi e destul de dificilă şi jumate din ea nu am înţeles-o. Peste câţiva ani o voi reciti. Mi-am promis.
  Sîmbătă am avut olimpiada la română, duminică la geografie. Nu au venit rezultatele, însă intuiesc note pozitive. Sâmbătă am stat la etajul trei, masa trei, nr.trei pe listă, deasupra mea un bec stricat. Şi, nu sunt deloc superstiţioasă.
  Cam atât. Nu sunt în formă astăzi. Zău, că mi s-au atrofiat creierii şi mâine mă aşteaptă poezie la rusă.