“Te-am trădat mereu prin tăcere,

Acum prin plecare…”

(Kushter)

 

Mi-ai furat respiraţia

Şi lumina din ochi,

Şi m-ai abandonat distrusă.

Mi-ai cules lacrimile

Şi mi-ai sorbit zâmbetul de pe buze,

Apoi m-ai înşelat cu depărtarea,

Iar eu am rămas

Amăgită şi chinuită,

Roabă -

Dependentă de atingerile tale

Ca un drogat de doză.

Mi-e indiferent viitorul.

Mă gândesc la zilele trecute,

La cuvintele spuse şi nespuse,

La acţiuni şi inacţiuni,

La şanse folosite şi ratate,

La jurăminte rostite şi nerostite.

Retrăiesc în suflet sentimente

Cândva puţin importante,

Acum de importanţă majoră

Pentru inima ce percepe durerea la pătrat.

Revăd ochii tăi pătrunzători

Care se îndepărtează cu fiece clipire

Şi genele ce alungă chipul meu

De pe retina ta împânzită.

Resimt dulceaţa buzelor tale

Pe care o savuram

Picătură cu picătură

Şi care s-a transformat nemilos

În amarul neexistenţei.

Trecutul îmi apasă umerii,

Ca o piatră de moară.

Îngenunchez în faţa destinului,

Dar n-am altă ieşire.

Eu m-am rătăcit în amintiri,

Iar tu m-ai înmormântat în ele.



Filed under: Posturi în limba română Tagged: acţiune, amar, amintiri, înmoromânta, depărtare, destin, drogat, durere, inimă, jurământ, kushter, lacrimi, lumină, neexistenţă, ochi, piatră de moară, post-mortem, posz, respiraţie, retină, roabă, sentimente, trecut, viitor, zâmbet, şansă