…continuare.
I. Perioada pregătitoare Postului Mare
Toate acestea au menirea să înfrumuseţeze nevoinţa creştinului şi să ne ajute pe calea postului, care având cele două aripi, pocăinţă şi rugăciune, poate să ne ridice din împărăţia morţii spre viaţa cea veşnică. Dar înainte de a se porni în drum, orice călător serios se pregăteşte câteva zile de călătorie, tot aşa şi Sfinţii Părinţi, alcătuitorii Triodului, au stabilit o perioadă de pregătire premergătoare Postului Mare. Este un lucru primejdios ca, fără nici o pregătire fizică prealabilă, să fugi pe o distanţă lungă sau să ridici o greutate mare. La fel este şi în privinţa postului – trecerea bruscă de la o alimentaţie bogată la alta mai simplă, însoţită de multe nevoinţe ascetice (puţin somn, multe rugăciuni şi slujbe lungi, metanii etc.) este dăunătoare sănătăţii. De aceea, este nevoie de o perioadă de adaptare pentru a ne porni de la uşor la greu, de la simplu la complicat. Această perioadă ţine trei săptămâni, începând cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi terminând cu Duminica Lăsatului de brânză sau a Izgonirii din Rai.
1) Duminica Vameşului şi Fariseului
În această duminică, în timpul Sfintei Liturghii din Evanghelie se citeşte parabola Vameşului şi Fariseului (Luca 18, 9-14). În această pildă, vameşul îşi recunoaşte starea sa păcătoasă şi caută cu inima înfrântă mila lui Dumnezeu, pe când fariseul, păzind legea, s-a mândrit cu faptele sale şi s-a comparat cu vameşul, astfel, judecându-l. Nu este întâmplător faptul că cu această parabolă începe perioada pregătitoare a postului. Mântuitorul nostru vrea să ne spună că fără virtutea smereniei nu este posibilă pocăinţa, iar postul – la nimic nu ne foloseşte.
2) Săptămâna vestirii
Săptămâna ce urmează Duminicii Vameşului şi Fariseului se numeşte „Săptămâna vestirii”, în care posturile de luni, miercuri şi vineri sunt anulate, ca în timpul Săptămânii Luminate, a Cincizecimii (Pogorârea Sfântului Duh) şi în perioada dintre Naşterea şi Arătarea Domnului (Boboteaza). Se permite orice fel de mâncare, dar aceasta nu înseamnă că înainte de post Biserica ne cheamă la îmbuibare cu mâncăruri şi băuturi, ci face acest pogorământ pentru întărirea trupească a credincioşilor, care, în perioada premergătoare Postului Mare, trebuie să se pregătească, mai întâi, sufleteşte. Această dispensă (pogorământ) arată că întâi vine postul sufletesc (smerenia) şi apoi – cel trupesc.
va continua…
