Incidentul cu Grigore Petrenco mi-a amintit azi de Jean Baptiste Clamence, din La Chute de A.Camus, care, plesnit in mijloc de strada de un motociclist, a inlemnit si a ramas perplex, si dupa lungi regrete, desfasurand scenarii de “cum ar fi putut el totusi sa arate ca e un curajos si sa-l doboare pe idiot”, “cum ar fi putut sa-l ajunga din spate, lovindu-l puternic, demonstrandu-si sie si lumii intregi ca nu e de fapt un copilandru mucos”. Dar n-a fost sa fie. Si nu e nimic rau in asta. Mai mult ca atat, eu cred ca fiecare barbat are nevoie de asemenea “caderi”. “Scoala vietii”, in linii generale fiind un cliseu enervant de steril, este de fapt un concept destul de pizdos. Crede-ma, or eu nu mint niciodata. Peace up, bro!
