Am trecut azi pe lîngă lac,ca în fiecare zi. Dar azi ceva m-a obligat să uit de casă şi să mai rătăces pe acolo puţin. Poate faptul că ieri mi-am amintit despre prea multe prea repede. Şi cînd am păşit pe platforma de beton tare m-a bătut un vînt aspru în faţă cu miros de viaţă.
Şi mi-a plăcut acolo. Şi am stat vreo oră. M-am aşezat pe un scaun şi pur şi simplu priveam tot ce mă înconjura şi mă lăsam sărutată de brize.
Şi mi-a plăcut anume faptul că poţi cu adevărat să fii singură,nu e nimeni în stînga care să asculte muzică penibilă şi să te înnece cu fum de grătar. Nimeni nu se bronzează semi-dezbrăcaţi şi nimeni nu vine acolo ca să "anine" pe cineva.
Vin oameni cărora le e dor de ei. Le e dor să vorbească cu ei şi să facă iar şi iar cunoştinţă cu noi gînduri. Erau oameni care desenau,care scriau poezii,toţi stăteau liniştiţi pe cîte un scaun şi se simţeau undeva adînc în inimă fericiţi. Şi era atît de frig încît crăpau şi oasele în tine,dar tuturor le era bine. Cred că niciodată nimeni nu va putea vara,cînd e cald,să stea acolo pur şi simplu,în linişte,să citească o carte. Pentru că atunci cînd apare prima picătură de căldură vin disperaţii cu cratiţe pline cu carne şi cu şunci şi se fac comozi pe mal,pornesc "radion şanson" şi stau acolo ca nişte porci,mănîncă şi strigă cît să se audă în partea cealaltă de lac.
Cred că o să-i scriu o scrisoare de mulţumire frigului şi vîntului pentru că i-au alungat pe cei cu grătare urît mirositoare,pe cei gălăgioşi,pe cei cu chef de sfadă,pe toţi cei care au făcut dintr-un loc magic un bordel.
Şi o să-l rog să repete performanţa.
P.S. mi-a prins bine porţia asta de eu însumi servită lacom după ore.
Jaackie,huuugs ;x
