03-hard%255B1%255D.jpg

eu scriu cu gandul la un singur om, adica fiecare post i se adreseaza unei persoane, care ma inspira sau ma provoaca cu fapta sau cu vorba, direct sau indirect, imi imaginez ca purtam o conversatie... Asa ma concentrez mai bine la ceea ce am de spus. Iata de ce uneori sunt coerenta si clara, deseori ma contrazic, alteori insist si argumentez idei pe care nu le prea impartasesc, uite si acum ma gandesc la cineva.

saptamana trecuta am intalnit in retea un personaj demult cunoscut, avea profilul partial privat si-a trebuit sa-i solicit un Add friend, ca sa i-l studiez. Dupa ce-am stabilit prietenia virtuala, m-am pus pe scotocit prin fotografii, albumuri, date personale, interese... Frumosssss. Goooooool! Adica el singur-singurel, "necasatorit", "interesat de femei"... Sa n-ai obraz... Are o fiica. Trebuie sa fie fata mare deja, sa-i ajunga pana la umar sau mai sus, o spendoare de copila, copia lui tata cu trasaturi gingase puerile-feminine, sa te tot mandresti cu ea si sa-i cedezi primul plan in toate pozele, tu sa stai cumintel si nerusinat de mandru pe planul doi, dar nimic, nici urma de familie, fiica... 

ce rost mai are ciuda mea pulsand in obraji si faptul ca unicul lucru pentru care s-a invrednicit de apelativul "tata" au fost cele unsprezece minute, ca la Coelho, in rest pe el nu l-a privit femeia care SINGURA a decis sa aiba acest copil, nici sarcina ei, nici chinurile nasterii, nici alaptat, nici schimbatul scutecelor, nici spalat, apretat, calcat, nici nopti petrecute cu copilul in brate, umbland ca bezmetica prin toata casa, nici aparitia primilor dintisori cu suferinta indispensabila, nici mucusori, febra, tusa, voma, diaree, constipatie, nici primii pasi, primele cucuie, primele cuvinte, primele pozne, nimic - nimic, el - SIMPLU - nu era gata sa-si puna pe umeri venirea acestui copil. Ea l-a vrut, nu are decat sa-l creasca, singura l-a vrut... lui nici nu i-a trecut prin cap sa-si puna cruce pe viata de celibatar. Chiar cat de usor e sa fii insensibil si iresponsabil... si ma irita pana la isterie expresia "i-a pus fusta-n cap", de parca la facerea unui copil participa numai femeia, de parca s-ar face din lut, ca Adam si Eva, sau in laborator, ca si clonii. Cand o femeie vrea un copil singura(cel putin una ca EA) merge si se insemanteaza artificial la o clinica incredibil de scumpa sau cumpara serviciile unui donator si cand un barbat nu vrea si nu-i pregatit sa aiba un copil, se protejeaza si o protejeaza, isi cumpara cel mai trainic prezervativ sau se castreaza, sau se incuie la naiba in casa, sa nu-l stie nimeni, sa nu-l vada nimeni.

ei dar nu asta mi-a umplut cupa maniei, ca nu-s Dumnezeu sa-l judec si nici far-de pacate s-arunc cu pietre-n el, ci faptul ca luni l-am trecut in prieteni, marti... ma invita sa ne jucam de-a "ferma", miercuri de-a "restaurantul", joi de-a Zuma Blitz, vineri de-a "mafia" si m-a scos din sarite, l-am sutat zgomotos dintre prieteni si m-am pus pe scris. Interesant, dar cu copilul lui s-a jucat vreodata sau macar si-a dorit vreodata sa se joace??? Pierd si eu timp in fata computerului,.. ma consolez cu faptul ca-i mai cu folos la computer, decat cu povestitul si barfitul la cafelute si ceisoare, cum le vad pe altele, ma straduiesc sa nu fie in detrimentul copiilor, sa nu le rapesc timpul si atentia pe care li-o datorez si incerc sa ma controlez, sa nu ma controleze el! Da cand ii vad pe altii mai obsesivi si mai posedati (ma refer la cei ce se joaca)... mi-e mila... in viata asta nu-i nimic mai scump ca  OAMENII si TIMPUL!!!