“cuprinde-ma”. asa ii ziceam mamei in toti anii cat am dormit impreuna. si mama ma cuprindea si asta a ramas fericirea. viata imi arunca in nas chestii cu ironia ceea cu care eu ma uit la tine uneori, cand imi zici ca ti-e dor de mine. toate strategiile si planurile si targeturile si chase-ul si intrebarile dispar brusc cand tu apari, de nicaieri, si imi arati ca asta exista. ca exista bratele tale care ma cuprind in somn.

ca existam noi impreuna pe scarile de langa camera mea unde eu refuz sa te las sa intri. ca existam acolo imbratisati pana la 9 dimineata si stand asa le zicem vecinilor care se strecurau pe langa noi sa aiba o zi frumoasa.

eu tin minte cum langa pancom doi oameni stateau imbratisati de o jumatate de ora. si eu saream in sus si le spuneam fetelor ca asa ceva nu e posibil. ma uitam la oamenii ceia nemiscati in mijlocul strazii si stiam ca oamenii ceia sunt me and you and everyone we know. si ca asa ceva nu poate exista.

oamenii sunt reci. iar noi suntem calzi. ca o imbratisare nesfarsita intr-o strada goala si ninsa. noi suntem calzi, ca tremuriciul usor al telefonului care suna la 4 dimineata. asa suntem noi, cu geamantane sub pat si curse low cost si planuri si frici. va fi o zi frumoasa.