cu ochelari din cei cu ramă mare
am urcat s-o cunosc
şi să ne vorbim despre poezie
aşa cum o făceam mai înainte
după miezul nopţii
am alergat printre
aglomeraţiile de oameni
şi prea multele semafoare adunate parcă
dintr-o dată
ca un cerc de ritualuri magice
în jurul meu
lumea porni năvală ca-ntr-un război
abia început
pe îngrăditura din preajma
casei albe
doru părea să fie un
vlad ţepeş crud de
leşina pavajul străzii
vroiam să-l opresc
să-i spun că mi-e dor
să-l întreb de ce n-a mai trecut pe la mine
dar s-a apropiat de unul
şi l-a răpus
nu ştiu cum se face că i-a fost milă
şi i-a readus pulsaţii
printr-o atingere la încheitura mîinii
dar cînd m-a doborît pe mine
m-am pomenit că sunt moartă
îmi priveam de lîngă el
sîngele curs tot pe la
încheitura mîinii drepte
şi eram moartă,
şi nu mă salva
şi cînd mă gîndeam că eram a lui
şi azi deodată ...
# mama îmi face o anchetă
cînd stau în fotoliu
şi scriu
mă întreabă dacă
e totul ok la noi,
dacă mai vorbim la fel ca înainte
şi e ciudat cum de totul chiar e bine,
însă, tot atît atît de rău #
m-am pomenit căutînd-o pe
Veronika
dacă aş fi găsit-o prima dată
stăteam acum pe-o bancă
la marginea parcului
şi vorbeam despre poezie
voiam să-i spun că am murit şi că
am murit pentru că vinovată
era doar ea
# mă gîndeam uneori
cum e să fumezi
şi să slobozi fum în faţa oglinzii
desenînd forme mai ale tale
decît ale oricui,
dar sunt prea slabă
şi dependenţele astea
mă enervează #
