Se zice ca peste fiecare din noi atmosfera apasa cu 12-15 tone si azi parca-i mai mult. In asa zile vrei sa te intalnesti cu Joe Black lingandu-si lingura de peanut butter sa te convinga ca merita sa mai cauti.

Are Camus asa un moment in Strainul, cand vecinul lui Meursault, Raymond Sintes, ii povesteste de planul sau de a se razbuna pe amanta sa: “il coucherait avec elle et «juste au moment de finir» il lui cracherait à la figure et il la mettrait dehors.” S-o intalnesc din nou pe lelitsa Fericire, domnisoara Beatitudine, s-o prind in saruturi la perete si chiar in momentul Faust, de “Verweile doch! du bist so schön!” sa-i fut una in bot. Imi place cum scrie Camus, scurt si trist, ca o zi de iarna.

 

Mi-am amintit azi de tine, What thoughts I have of you tonight Walt Whitman, for I walked down the streets under the trees with a headache self-conscious looking at the full moon. Daca ma gandesc bine la ce mi-a ramas de la tine, e asta: cuvantul “self-conscious”. Si un fular albastru usor.