grijile
şi-au făcut cuibîntr-o lacrimă părăsită
de timp.
oamenii
mă irită,
îmi insuflă amarnice
doruri.
eu-schelet de corabie
pe întinsul vieţii.
sunt ironia
unui destin
hulit de iluzii.
mă devastează fiecare zi
înghiţită în negrul
florilor de nisip.
mă evapor
poate voi dispărea,
dar sîngele
îşi va picta amărăciunea
undeva, în neant
