Nu ma gandesc la moarte, ma gandesc la inevitabilitatea ei... si la oamenii care s-au dus... S-au dus cei mai buni sau poate-i consider mai buni de cand s-au dus.Nu ma gandesc la moarte, ma gandesc cum sa-mi traiesc viata, ca sa nu ramana loc pentru regrete. La ce se gandeste omul cand da ochii cu Ea - in mantie neagra cu coasa sau fara, daca mai are timp sa se gandeasca. Cat traverseaza tunelul obscur cu luminita orbitoare din capat, poate are o multime de timp si rasfoieste ca pe-o carte zi cu zi si analizeaza, si mediteaza, si se bucura, si se mustra, si regreta...
De ce regreta, pentru ce regreta?
Unu. Pentru ca n-a fost liber, pentru ca nu si-a permis sa se foloseasca de toata libertatea cata i-a fost oferita cu generozitate de Cel de Sus. Ca s-a incatusat in lanturi de angajamente, responsabilitati si obligatii lumesti, ce l-au imobilizat intr-u anumit loc si timp, cand a avut toata lumea l-a picioare si ar fi trebuit sa savureze cu nesat din imensitatea ei.
Doi. Pentru c-a irosit o multime de timp cu lucrusoare lipsite de sens, inutile, ca lenevit, scuipand in pod, in loc sa ia totul de la viata asta asa de blestemata...
Trei. Pentru ca nu s-a facut auzit, ca n-a spus ce gandeste, ca n-a spus ce simte, c-a ascuns adevarul, ca n-a avut curaj sa se exteriorizeze EL autentic, cum e, nu cum au vrut altii sa se dea.
Patru. Pentru ca nu si-a permis sa fie fericit, ca si-a duplit creierul cu gandurile sale viciate: remuscari, dezaprobari, indoieli... cu parerile altora si cu tot soiul de cugetari, care nu-ti mai lasa pic de loc si pentru o scanteie nebunatica de bucurie.
Cinci. Pentru oameni, adica pentru cei dragi si apropiati de care se desparte... Si cine stie... deacuma cine stie cand ii va mai vedea, daca-i va mai vedea... Poate dincolo, da dincolo acela atat de necunoscut si inspaimantator ca tot necunoscutul... mai bine era sa se bucure aici de lumea pe care-a iubit-o, si sa-i ofere mai mult timp, atentie si grija.
Toate intr-o rasuflare, inspiratie sau expiratie ultima calda...
