Nu cumva iarăşi simţămîntul ăla?Nuu..numai nu el!Din nou?din nou trebuie să-l pronunţ...nu vreau dar...prea tîrziu,l-am pronunţat deja:M-AM SĂTURAT!
De ce m-am săturat?De mine?Posibil.De şcoală?Nu,are şi ea plusurile ei.De ţară?Posibil.De societate,de acei care nu mă ştiu,dar deja îşi fac concluzii? Da!Atîţea oameni în jur,atîtea întrebări fără sens,atîtea răspunsuri fără însemnătate,atîtea perechi de ochi care te privesc de parcă li-ai făcut ceva,de parcă ai intrat în viaţa lor fără să fii învitată. Uneori vreau să fiu singură,să merg pe stradă singură,să mă urc în rutieră singură,să stau pe scrînciob singură,să merg pur şi simplu singură,pentru că m-am săturat de toţi care mă tachinează,de toţi care vreau cumva să-mi atingă sentimentele intenţionat,de toţi care pur şi simplu nu le pasă de tine dar întreabă şi ei de formă „Cum te simţi?Ce s-a întimplat?”.Evident sunt aşa persoane care şi le pasă de tine..dar nu tare,pentru că se iubesc pe sine mai mult decît pe altcineva ; )
Însă nu pot fi singură,pentru că sunt peste tot ei,oameni peste oameni.Nu zic că vreau să fiu întotdeauna singura dar numai atunci cînd am nevoie.Cînd sunt singură pot medita asupra multor lucruri care mă deranjează,mă gîndesc la toate ce mă înconjoara,la ceea ce sunt şi ce pot fi,şi la multe altele.Dar dacă nu pot fi singură atunci am nevoie de acea/acel care îmi va înţelege starea.
Ămi.
