
Nu mi-a plăcut niciodată să mă bag în politică,să discut despre toate contradiţiile despre limba în care "trebuie" să vorbim în Republica Moldova,să-mi impun puctul de vedere în religie sau să vorbesc despre minorităţi.
Dar azi îmi iau inima-n dinţi.
E o temă destul de sensibilă pentru că azi pentru o părere eşti judecat mai dur ca niciodată şi nu contează faptul că ai dreptul la libera exprimare,toţi admit asta,doar că tu anume prin părerea ta "jigneşti". Oamenii sunt atît de duri azi încît nici măcar nu ar putea admite că nu sunt perfecţi şi unii chiar nu pot accepta faptul că ţie pur şi simplu nu-ţi plac...nuştiu,ţiganii sau rockerii ăia care se plimbă pe străzi.
De religie deja nu mai vorbesc. Nu spun şi nu am spus niciodată că nu e bine să ai o religie anumită,de exemplu creştinismul,dar nu încît să devii obsedat. Oamenii ăia care după fiecare frază spun "În numele Domnului". Mai sunt şi d-ăia care niciodată nu au respectat celelalte religii şi care mereu priveau lung pe stradă la cei care aveau faţa acoperită. Eu sincer nu am văzut niciodată ca cineva de religie musulmană să convingă pe ceilalţi de faptul că religia lor e singura care există şi merită,însă noi,cei care ne considerăm creştini şi cu inima curată,desconsiderăm că unii pot avea altă gîndire decît a noastră. Tu crezi în Dumnezeu şi-l ai ascuns undeva în adîncul inimii,de ce nu îi laşi pe ceilalţi să facă acelaşi lucru?
Politica în ţara noastră e ceva de speriat,toţi se joacă în o casă de cărţi şi toţi încearcă să fure cîte o carte din fundament sau din vîrf fără ca palatul să se prăbuşească. El se ţine abia-abia dar cei ce locuiesc acolo simt că în curînd vor rămîne fără casă.Dar politicienii continuă să sustragă cărţi pînă cînd odată castelul nu va mai rezista. Şi va fi răăău.
Ei şi limba,ce se poate spune despre limba Republicii Moldova? E un subiect care deja îi deranjează pe toţi. Că sunt oameni care vorbesc în limba rusă. Ei şi ce? Ei şi că limba oficială e română. Eu nu am nici cea mai mică problemă cu cei care vorbesc în limba rusă,poate chiar mi-e mai interesant cu ei. Lasă-i să vorbească în ce limbă vor! Tu pleci în America,nu ai savura cu cea mai mare plăcere dacă ai putea vorbi liber pe stradă şi lumea să te înţeleagă în limba română? Păi ei pot! Şi noi ar trebui să-i invidiem. Aşa cum româna e ceea ce tu iubeşti cel mai tare aşa ei iubesc limba lor. Ei au copilărit în limba asta,au spus primul cuvînt şi prima poezie la şcoală în limba asta. Faptul că au ales o ţară cu altă limbă oficială contează? Faptul că ei impun această limbă nouă,în şcoli sau chiar pe stradă şi se cer respectaţi pentru limba în care vorbesc e altceva,ceva foarte incorect,dar nu toţi fac asta.
Deci concluzia e că eu am o gîndire extrem de libertină şi sunt extrem de capabilă la a asimila noi idei sau opinii şi mi-aş dori mult să existe mai mulţi oameni de acest fel.Şi fiţi buni cu ceilalţi! Nu impuneţi idei şi nu opriţi libertatea raţiunii.
Jackie.