Îmi imaginez uneori că nu mai ești,
Că-ți sunt amorțite mânuțele,
Că ți-a secat vocea,
Că întunericul ți-a mâncat ochișorii.
Îmi imaginez uneori că te-am pierdut,
Că m-am rătăcit printre vise,
Ori tu te-ai rătăcit în uitare,
Dar nu te mai simt lângă mine.
Îmi imaginez uneori că-ți caut pașii,
Vrând să-i culeg cu privirea,
Vrând să te regăsesc, urmându-i,
Dar nici ei nu se mai văd.
Îmi imaginez uneori că ai dispărut,
Că te-ai șters din amintirile mele,
Că timpul nemilos s-a așternut
Pe chipul tău, ca praful pe cărți.
Îmi imaginez uneori și…
Încep a plânge în hohote,
Apăsată de durerea infernală
A unui viitor de neevitat.
Filed under: Posturi în limba română Tagged: amintiri, chip, cărți, durere, elegie, mama, moarte, ochi, pierdere, privire, timp nemilos, viitor, vise
