Imediat dupa decizia PD de a continua guvernarea in cadrul AIE- 2, se tot vorbeste despre alianta de centru-dreapta de guvernare. Ceea ce nu este corect si este folosit de propaganda comunista pentru a diminua reprezentativitatea AIE -2.
Consider ca alianta de guvernare a PD impreuna cu PL si PLDM este una de centru/stinga – centru/dreapta, i se mai poate spune alianta de larg interes national, deoare PD este un partid de centru-stinga iar PL si PLDM partide de centru dreapta. Astfel aceasta alianta este mai reprezentativa si reprezinta un numar mai mare de cetateni, si de opinii si curente politice decit o eventuala alianta ingusta intre pd si pcrm.
AIE-2, are si o reprezentare buna la nivel international, astfel PL este membru al ALDE, PLDM al PPE si PD al Internationalei socialiste, cele mai mari si onorabile familii ale partidelor.
Daca PD s-ar fi aliat cu PCRM am fi avut o alianta de centru-stinga, deoarece ambele partide sunt din zona doctrinara de stinga, social/democrat si socialist/comunist. Aceasta alianta nu ar fi reprezentat si electoratul de centru-dreapta, si ar fi fost una mai putin reprezentativa si chiar nociva, pentru ca nu ar fi exprimat interesul national de integrare europeana a RM.
Iar daca am fi avut o alianta de guvernare intre toate partidele parlamentare, am fi avut o alianta de interes national , ceea ce s-a mai intimplat in unele tari in perioade de profunda criza, de exemplu in Spania dupa dictatura lui Franco, acordul de la Moncloa.
Este bine sa numim lucrurile corect, astfel ca sa nu permitem speculatiile si interpretarile.
P.S.
Internaţionala Socialistă Internaționala Socialistă este organizație mondială a partidelor socialiste, social-democrate și laburiste. Internaţionala Socialistă a fost creată în anul 1951, la Conferinţa de la Frankfurt pe Main (30 iunie – 3 iulie) şi reuneşte 161 de partide socialiste, social-democrate, laburiste, precum şi organizaţii regionale de pe toate continentele. Sediul Internaţionalei Socialiste se află la Londra. Obiectivele programatice ale organizaţiei sunt definite în documentul “Scopurile şi sarcinile socialismului democratic”, adoptat la Conferinţa de constituire şi în declaraţia reuniunii Consiliului General (Oslo, 1962), întitulată “Lumea azi – perspectiva socialistă”. Moldova este prezentă în această organizație prin Partidul Democrat din Moldova, care are statut de membru consultativ(de la 1 iulie 2008).PPE – Popularii europeni sunt principalii purtători ai tradiţiei democratice europene. Ei pun în centrul acţiunii politice primatul legii şi respectul pentru drepturile fundamentale ale cetăţeanului. Sunt cei care susţin principiile economiei sociale de piaţă şi ale justiţiei independente şi în acest fel acţionează pentru Europa prosperităţii şi echităţii.
· Partidul Popular European are cei mai mulţi parlamentari europeni (288).
· Valorile şi acţiunile PPE sunt sprijinite de cei mai mulţi şefi de guvern europeni. Între personalităţile din PPE se număra cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Franţei Nicholas Sarkozy, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso. În rândul PPE se află şi premierii din Olanda, Italia, Grecia, Croaţia, Suedia, Danemarca. Din RM in calitate de partide cu statut de membri observatori fac parte PLDM si PPCD.
Cu ocazia reuniunii Grupului parlamentar liberal-democrat al Partidului European al Liberalilor, Democraţilor şi Reformatorilor, care a avut loc la Bruxelles la data de 13 iulie 2004, a fost aprobată o recomandare de fuziune, în cadrul unui nou grup politic, cu deputaţii europeni care făceau parte din Partidul Democrat European, fondat de către Uniunea pentru Democraţie Franceză (UDF) a lui François Bayrou, din Partidul Muncii din Lituania şi din Partidul „La Margherita” din Italia. Cele două partide politice europene rămân separate în afara Parlamentului European. Grupul politic, la înfiinţare, era format din 88 de deputaţi.
În cadrul reuniunii constitutive a Grupului ALDE, care a urmat imediat după reuniunea ELDR, Graham Watson, deputat european din partea Partidului Liberal Democrat din Marea Britanie, a fost ales lider al Grupului ALDE. Tot atunci a fost adoptat şi un „Program pentru Europa” în 10 puncte.
Viziunea Grupului ALDE asupra Uniunii Europene presupune o Europă deschisă tuturor ţărilor europene care respectă principiile democraţiei, statului de drept, precum şi drepturile omului şi economia de piaţă. Membrii Grupului ALDE acţionează în vederea promovării creţterii economice durabile, care va conduce la crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bune, va oferi o mai mare posibilitate de alegere consumatorilor şi va spori oportunităţile de dezvoltare ale întreprinderilor şi de afirmare a spiritului întreprinzător. Din R.M. sunt membri PL si AMN.
Filed under: Uncategorized