În 2011 am să citesc Nabokov. (Bineînțeles că nu doar pe el, că iaca-iaca urmează să apară traducerea lui 1q84 de Haruki-sensei!) Dar m-a intrigat Nabokov. M-a intrigat cu scrisorile lui adresate nevestei – Vera. S-a ridicat o mare zarvă în jurul publicației acestora. Lumea s-a împărțit în două tabere vrăjmașe: 1. Nu citim corespondența intimă! 2. Cum să nu citim dacă-s faine!
Fiul scriitorului, Dmitri Nabokov făcea parte din tabăra nr.2. Și se întâmpla să-i fie moștenitor. Prin urmare, a dăruit lumii încă o strălucire de-a tatălui, publicându-i scrisorile (o strălucire care, în mod obișnuit, era destinată unei singure persoane – mamei). Iar Snob.ru le-a publicat în premieră. Ce să zic? Îs savuroase. Este tot ce am citit de Nabokov la ora actuală. Scrisorile din tinerețe îs Culmea Tandreței. Cele ulterioare înrămează în tandre adresări și încheieri un business as usual. Ce-a făcut, cu cine s-a văzut, ce-a citit și ce-a mâncat sunt evenimente epocale despre care autorul îi povestește soției cu lux de amănunte.
Cu lux… Păcat că tandrețea este omisă din miezul mesajului…
Așa sau altfel, Nabokov m-a intrigat la culme. O dilemă: să-l citesc în rusă sau engleză? Că și una și alta e limba originalului. O altă dilemă: să-l i-au de la Penguin sau Random House?
Volodea era un fluturatic. Adora fluturii. Ambii editori au luat act de această pasiune:
P.S. Crestos Lovitsa Sirin = crestoslovița de la Sirin. Adică crosswords de la Vladimir Nabokov.