Pe cât trece timpul, politicienii moldoveni se agită şi îşi pornesc ofensiva pentru campania electorala din 2009. Parcă nu se întâmplă nimic şi cetăţeanul simplu nu percepe pregatirea de lupta electorală, care este în toi. Putem observa disperata încercare a PCRM de a se menţine la putere, pentru care sunt gata să facă pact şi cu diavolul. Opoziţia se află  în criză, din cauza egoismului partiinic, unitatea în opoziţia moldovenească este imposibilă. Şi nu doar imposibilă, dar cred că poartă şi un caracter distructiv, întru-cât fiecare subiect electoral va încerca să se afirme ca exponent al vocii poporului “trudit şi oprimat”… Noutatea care a provocat nemulţumiri în rândurile elitei politice din opoziţie este un eveniment care ar întruni primarii din toată ţara alături de Liga naţională a asociaţiilor de primari pe care o conduce deputatul AMN Vasile Balan. În toata republica a fost lansată o “circulară” unde erau invitaţi toţi primarii de orientare democratică. Cel mai interesant lucru reprezintă lista de invitaţi începând cu Iurie Rosca, Dumitru Diacov, Dumitru Braghiş şi alţi lideri ai opoziţiei, pe lângă ei apare şi Marian Lupu. Această Ligă pretinde a fi apolitică, deşi este cam greu de crezut astfel de lucru, având în vedere cine este preşedintele ei. Putem constata o acţiune de PR a AMN, prin care se încerca de a crea o confuzie în rândul primarilor, ce reprezintă diferite partide, şi o eventuală aderarea şi sprijinire a AMN şi a liderului acestuia, în viitoarea campanie din 2009. (more…)