Bloggerii responsabili (Moscovici, Luchianiuc, Ciubotaru) vor miniștri tehnocrați. Și tot responsabili. Îi vor numiți după CV și mai puțin după apartenența de partid. Se vor persoane competente, nu partiinici, da?
Nu. Nu merge așa.
Discuția asta e foarte veche. Dar foarte, foarte veche. Mai veche decât democrația lui Ștefan cel Mare, care după ce i-a decapitat pe o parte din boieri, i-a întrebat pe cei rămași dacă au ceva împotrivă ca bastardul său să continuie dinastia. Votul a fost unanim. Sau ceva de genul. Mi se pare că originile discuției se întrezăresc în Cetatea Ideală a lui Plato, care se voia condusă de niște înțelepți. Adică tehnocrați. Ceea ce e OK într-un regim autoritar. Lucașenco, dictatorul proaspăt ales pe cale „democratică” n-are nevoie de oameni din partid sau de partide per se. Oricum el trage sforile în țară. Preferă tehnocrați.
Și la Voronin tehnocrații erau în vogă. Mai comod așa. Oamenii partidului au grijă de alegeri, oamenii tehnocrați au grijă de guvernare. Dacă n-au grijă suficientă, pot fi cu ușurință demiși. Blamați. Jumuliți. Aruncați. Fără a pune pată pe imaginea imaculată a partidului. Înțelegi de ce e comod? Orice decizie era coordonată cu politbiuro, în schimb responsabilitatea rămânea pe umerii tehnocraților.
Așa că eu optez pentru cum e mai puțin comod. Nu vreau tehnocrați în vârful ministerelor. Vreau politicieni. Oameni căliți pe baricadele electorale. Oameni care-și asumă responsabilitatea și acționează pe cont propriu. Oameni care au prilejul să o dea în bară și să ceară demisia dacă acest lucru se întâmplă. Doar așa.
Pofta pentru tehnocrați poate fi astâmpărată prin instituționalizarea funcției de secretar de stat – vârful birocrației ministeriale. Aici un tehnocrat ar face slujbă bună. Funcționar de carieră, acesta are grijă de cum și-i rezervă politicianului grija de ce. Deciziile de ordin managerial – cum să urnim carul din loc (cu ce resurse, în ce termeni, în ce mod) sunt la cheremul secretarului de stat. Tot el „domnește” peste angajări, concedieri, deplasări, promovări, remunerări. Ministrul nu trebuie să stea la Vadul-lui-Vodă cu 40 de mape la semnat pe noptieră. Ministrul tre să stea la Publika, Jurnal și M1 (și ce mai avem noi acolo). Să jure, să inspire, să promită solemn, să arate cu degetul.
Așa stau lucrurile într-o democrație. Mil pardon dacă am destrămat iluzia tehnocrației.
Dar asta și mi-a fost intenția.