Sau Adevarata faţă a Uniunii Europene… În data de 4 octombrie 2007, Consiliul Europei a dat o rezoluţie intitulată “Pericolele creaţionismului în educaţie” Iată textul acestei rezoluţii (nr. 1580/2007) şi câteva comentarii pe marginea ei: 1. Scopul acestei rezoluţii nu este de a pune sub semnul întrebării o credinţă sau de a lupta împotriva ei – un astfel de lucru nu este îngăduit de dreptul la libertatea de credinţă. Scopul ei este de a avertiza împotriva unor anumite tendinţe de a prezenta o credinţă drept ştiinţă. Nu este vorba de un antagonism. Ştiinţa şi credinţa trebuie să poată coexista. Nu este vorba de punerea în contradicţie a credinţei şi ştiinţei, ci de necesitatea de a împiedica credinţa să se opună ştiinţei. Deşi aparent acest paragraf pare imparţial, arătând că nu este vorba de un antagonism între ştiinţă şi credinţă, practic se urmăreşte ca elevul să accepte simultan datele ştiinţei evoluţioniste cu ale credinţei, ca şi cum datele ştiinţei evoluţioniste ar fi incontestabile. (Despre acest antagonism va vorbi mai clar punctul 8 al aceste rezoluţii.) Practic, copilul trebuie să creadă în evoluţia speciilor prin selecţia naturală, şi în timp e liber să accepte, ca o învăţătură religioasă, faptul că omul e făcut de Dumnezeu. Într-adevăr, între ştiinţa obiectivă şi credinţă nu pot apărea contraziceri, întrucât ştiinţa e lăsată de Dumnezeu pentru ca omul să cunoască lumea în care trăieşte. Contradicţiile apar strict între credinţă şi dogmele mincinoase ale evoluţionismului. (more…)