Salut. Eu sunt Maria, sau cum obişnuiesc ceilalţi să-mi zică – Maricica.Ziceţi-mi cum vreţi, Mary, Marcela, Marina, Marie; mulţi mi-au zis astfel. Dece am început cu numele? Nu pentru că e semnificativ, hiperbolizat sau simbolicîntr-o mare-mare măsură, ci pentru că e unic. E unic, fiindcă mă are pemine-propria fiinţă. Şi niciunde în lume nu vei găsi unul asemănător. Am 15 ani. Ce fac la 15 ani? ,,Picteztot ce văd, dar cu culorile din acuarela adolescenţei”. Şi ceminunate sunt culorile! Pline de viaţă, înaripate, jucăuşe. Mă fac fericităprin simplul fapt că le amestec şi trăiesc dinamic, acum şi aici, dar nuinventîndu-mi teoreme pentru viaţă sau raţionamente. Viaţa la 15 ani e abstractă.Seamănă izbitor de mult cu neprevăzutul. Adolescenţa mea e o acuarelă. Etînără, inocentă, colorată. Poate din cînd în cînd culorile se amestecănepotrivit, dar lucrurile revin la normal. Tot ceea ce văd mă fascinează, măintrigă şi neapărat trebuie să le pictez. E ca şi cum aş avea din nou doi ani,doar că acum văd lumea altfel, o caut, o regăsesc, o inventez, reinventez, oredescopăr.
Picturile adolescenţei rămînmemorabile. Pe unele pensula le-a pictat pe şevaletul memoriei. Altele şi-aufăcut loc în colecţia mea de sentimente sau în anticariatul sufletului. Adolescenţa e o operă de artă.Pictorul sunt ,,eu”. Ustensilele-acuarela,creionul înzestrat cu o radieră,culorile. În final opera de vîrf este prezentul; e fiecare clipă a adolescenţeiprinsă în pumnul clepsidrei. Adolescenţa este un jurnal de euri zilnice îmbrăcate însentimente. Voi dezvălui cîteva file; cîteva secrete a creatorului-adolescentului,din jurnalul intim.,,Luni. Am pictat: O lecţie de viaţă. Frigul e artacurajului. Marţi. Am pictat: Oamenii sunt poeme. Astăzi amdescoperit în ei afectivitate şi lirism. Miercuri. Am pictat: Dacă m-ar întreba cineva care estecea mai mare bucurie a mea sau cel amimare noroc, i-aş răspunde: Faptul că m-amnăscut. Joi. Am pictat: Astăzi m-am revoltat. Sunt preamulţi dintre acei care au îmbrăcat măşti. Cîţiva dintre ei s-au dovedit a fiprietenii mei.Vineri. Am pictat: Mi s-a întipărit în minte albulzăpezii, paşii prin zăpadă şi discuţia controversată a cîtorva pici cu privirela originea Universului. Mi-am mai pus odată întrebarea, cum a apărut planetaPămînt. Forţa Creatorului sau Big-Bangul? Însă de un lucru sunt sigură, nu voişti niciodată. În jur sunt lucruri relative şi ... suspecte. Sîmbătă. Am pictat:O carte bună e ca o ciocolată fierbinte. Devii dependent de ea. Duminică. Am pictat:Au început să-mi placă oraşele mari. Zgomotul lor. Paşii cadenţaţi. Gazelede eşapament (nu mă consideraţi nemiloasă, ştiu, sunt dăunătoare). Tichetele.Şi Necunoscuţii! Niciodată nu te poţi abţine să nupictezi. E instictiv, inonştient. Şi de cele mai multe ori te simţi detaşat,dezbrăcat de realitate. Noi, adolescenţii avem altfel de lentile. Eu, Maria sunt pictorul proprieivieţi. În fiecare zi încerc să-mimodific cît mai frumos şi mai expresiv tehnica. (centi)metri. Maria e pe centimetride personalitate. E în curs de individualizare. Urmează să evolueze spre metri...de personalitate. Şi are la îndemînă o acuarelă.