Ganduri, ce cad greoi ca niste pietre colturoase, se aduna in mintea mea zgomotoase, imprastiind si asa putinul senin ce reusisem sa-l adun… ma obosesc cu intensitatea si controversa lor… dar cuvintele raman mute in fata lor, negasind acel capat al firului de unde s-ar dezlega nodul aparut asa nitam-nisam.
Eu si cu eu-ul meu nu putem nicidecum ajunge la o intelegere ce nume sa-i dam intamplarii ce a starnit razboiul dintre noi.
Am devenit martor fara voie a unor actiuni ce le detest pe deoparte , pe dealtaparte autorul acestor actiuni este o persoana nu straina mie si cu care am facut o intelegere pentru un proect comun (asta inainte de a afla despre faptele sale) si care plus la toate mai are si tupeul sa pretinda de a-i fi confidenta.
Am nimerit ca intr-un fel de capcana si ma simt foarte prost din acest motiv.
Nu pot nici sa accept sa fiu martor tacit al acestor fapte nici sa ma pronunt categoric impotriva… Nu mi-am inchipuit ca voi ajunge sa-mi faca constiinta procese de morala, dar iata ca…. si nustiu ce sa fac… mi-e greu sa merg inainte… sa ma privesc in ochi calcandu-mi pe inima…
Ar trebui sa anulez tot si astfel sa fiu rea si neintelegatoare, mai renuntand si la unele perspective, dar cu principii si morala intacte…
sau poate, sa inchid ochii… sa ma ingradesc cu indiferenta si toleranta…
lasand loc pentru un compromis ?..
teama mi-i ca voi ajunge sa ma detest pe mine insumi…
