Clopotul şi clopotniţa au fost introduse în primul mileniu al creştinismului. Dar, mai întâi, a apărut toaca şi numai apoi clopotul. Simbolistica lemnului este legată de lemnul crucii. Toaca este confecţionată cel mai des din lemn de fag, dar şi din alte lemne, în funcţie de rezonanţa dorită, mai rar din fier. În general, toaca se foloseşte pentru a chema credincioşii la slujbă. În anumite perioade, cum ar fi între Joia Mare şi Paşte, nu se trage clopotul, ci se bate numai toaca. Toate bisericile românesti au clopote, în timp ce numai o parte din ele au şi toacă (mai ales bisericile vechi şi mănăstirile). Ce este toaca ? Toaca este: 1. O scândură de lemn (sau o placă groasă de fier) încovoiată, pe care se bate, la biserici şi la mănăstiri, cu unul sau două ciocănaşe, la orele fixate pentru rugăciune; bătaia se face în mod ritmic şi cu multe întorsături muzicale; toaca de lemn e adesea o scândură lungă de 2-3 m, lată de 20 cm, şi se poartă (adesea la mănăstiri) de către călugări sau călugăriţe, care o ţin de mijloc cu mâna stânga, iar cu cea dreapta se bate în ea cu un ciocănaş. Toaca de lemn este deobicei de 2 feluri: o toacă fixă şi o toacă portabilă (cu aceasta din urmă se înconjoară biserica / mănăstirea). Toaca portabilă se bate cu o singură mână, toaca fixă se bate cu ambele mâini (fiind susţinută). Toaca de fier se bate la anumite sărbători mari, ca de exemplu la Paşte (ca şi toaca de lemn portabilă); atunci se bate împreună cu clopotele, iar cea de lemn nu se bate. (more…)