Cu parere de rau, nu cunoastem numele aceluia care a nascocit velosipedul cu o roata, care poate servi doar pentru trucuri echilibristice ale artistilor de circ. Insa cu incredere putem spune ca aceasta inventie, pur tehnica, seamana foarte mult cu ideea asa-zisei unitati de neam a moldovenilor cu romanii.
E stiut ca legaturile de rudenie impun oamenilor aflati in aceste relatii anumite angajamente morale crestinesti, cum ar fi stima si grija reciproca, gatinta permanenta de a sari la nevoie cu o mina de ajutor si chiar de a-si jertfi viata intru binele si neprimejduirea persoanei inrudite. La urma urmei, se cere ingaduinta reciproca, cel putin.
Privite sub acest unghi de vedere, relatiile moldo-romane (moldo-valahe) de-a lungul istoriei (din perioadele cele mai indepartare si pina in vremurile mai noi) nu rezista nici la cea mai binevoitoare critica.
De buna sama, cine au fost stramosii romanilor pentru strabunii nostri moldoveni? Frati de singe? De cruce? Sau, poate, dusmani inraiti?
Gasiti macar un exemplu in trecutul istoric ce ar atesta ca valahii (muntenii), cuprinsi de sentimente fratesti fata de moldoveni, ar fi sarit in ajutor fratilor, cind acestia se aflau in mare primejdie, fiind atacati pe mica pe ceas de numerosi dusmani puternici si hrapareti. Va sfatuim sa nu pierdeti timpul in zadarnice cautari de marturii.
Din pacate, istoria nu spune nimic de o fratie a valahilor cu moldovenii sau macar de careva relatii de buna vecinatate dintre cele doua tari si popoare. In schimb, dusmania lor e proverbiala si-i plina istoria de asemenea dovezi…
Abia prinsesera vestea despre existenta in vecinatate a neamului moldovenilor, iata ca stramosii romanilor, in cirdasie cu alte neamuri, indata incepusera a urzi planuri vrajmase contra moldovenilor.

“…Iar cel ungurean
Si cu cel vrincean
Mari, se vorbira,
Ei se sfatuira
La apus de soare
Ca sa mi-l omoare
Pe cel moldovan
Ca-i mai ortoman…”
(Balada “Miorita”, sec. XII-XIII)

Este de la sine se intelege ca numai niste fapte reale, traite si durute de stramosii nostri, cum sint cele aratate mai sus, il puteau sili pe badea Mior, autor anonim (sau colectiv al baladei), sa pecetluiasca “cu batu-n tarina” chipul de navalitor si jacuitor al vecinului din imediata apropiere dinspre Asfintit. De pretinsa “fratie si innemuire” cu vecinul, cum vedem, nici pomenire.

Peste secole, ambii vecini isi vor fauri statalitatile lor – Tara Moldovei si Valahia (Tara Munteneasca). Drumurile spinoase ale trecutului, pe care le-au strabatut prin desisul istoriei cele doua tari si popoare, ce-i drept, se intretaiau deseori. Insa, straniu lucru, de fiecare data, intilnindu-se la aceste rascruci de drumuri, moldovenii cu valahii nu se aruncau in imbratisari fratesti, nu se prindeau de mini sa tropaiasca impreuna o hora sau sa intinda o masa pentru sabantui si guleaiuri, cum e obiceiul la neamuri. Ce se intimpla la aceste intersectii ne povestesc cu lux de amanunte documentele istorice, mai vechi si mai noi. Iata doar citeva spicuiri din “Istoria Romaniei in date” (Bucuresti 1973) si din “Letopisetul Tarii Moldovei” de Gr.Ureche.
In anul 1429 domnitorul Valahiei – Dan al II-lea, cu ostile lui, sustinute de unitati turcesti, invadeaza teritoriul Tarii Moldovei in scopuri de jaf si de a cuceri Chilia si alte localitati strategice moldovenesti de pe litoralul Marii Negre. Insa, cum mentioneaza si “Istoria Romaniei in date”, “pe drumul de intoarcere armata lui, incarcata de prada, este infrinta de domnul Moldovei (Alexandru cel Bun – n.n.) si numai o parte reuseste sa scape prin fuga”.
In toamna anului urmator, Dan al II-lea, cu intentia de revansa, tot cu ajutorul turcilor, savirseste un nou atac asupra Moldovei si iarasi e batut de moldoveni.
La sfirsitul anului 1469, o armata munteana, avind sprijinul beilor turci din Dobrogea, navaleste asupra Tarii Moldovei incercind iarasi sa puna stapinire pe cetatea Chilia, dar este respinsa de ostile moldovenesti.
In primavara anului 1471, domnul Munteniei, Radu cel Frumos, supus Portii Otomane, intreprinde o campanie militara impotriva Moldovei. Armata moldoveneasca condusa de Stefan cel Mare surprinde la 7 martie a aceluiasi an armata lui Radu cel Frumos linga hotarul tarii, in tirgul Soci, obtinind o biruinta sigura asupra muntenilor?
In 1473, ostile muntene sufera o infringere si mai spectaculoasa din partea moldovenilor. In lupta de la piriul Vodna, Stefan cel Mare zdrobeste oastea munteana, iar in toamna aceluiasi an pune stapinire pe capitala Munteniei. Radu cel Frumos se refugiaza in Turcia. O fuga rusinoasa, lepadind in tara sotia si fiica, care au fost trecute de Stefan cel Mare in Moldova, la curtea sa.
“Va leato 6984 (1476 – n.n.), vazindu imparatul Mehmet bey, cita paguba au avut in oastea sa de la Stefan Voda, gindi insusi cu capul sau sa mearga sa stropseasca Tara Moldovei… La acest razboiu ce au fost la Valea Alba, au fostu si Basaraba Voda cu muntenii, venit intru ajutoriul imparatului turcescu…”.
“Fu razboiu in Tara Munteneasca (1486 – n.n.), de s-au batut Tapalus Voda cu Stefan Voda la Rimnicu si au biruitu Stefan Voda” (Gr. Ureche, “Letopisetul tarii Moldovei”).
Si asa tot drumul istoriei. Nu e nevoie sa plictisim cititorul si in continuare cu asemenea fapte. Chiar si strainii au atras atentia la comportamentul necrestinesc al valahilor (muntenilor) fata de moldoveni. Dupa cum ne marturiseste Gr. Ureche, “toti domnii de prinprejur” ii cuvintau de rau pe munteni “zicindu ca n-au fostu intr-ajutor crucii si crestinitatii, ce paginilor si dusmanilor”.
Atita “unitate de neam” cu romanii ne-a lasat trecutul istoric! Valahii (muntenii) “hicleni si necredinciosi” au dovedit prin fapte ca neamul otomanilor le era mai drag si mai aproape decit cel al moldovenilor. Ca doar in unitate cu turcii ei au pus la cale si au savirsit mai toate pohodurile lor militare asupra moldovenilor.

Care a fost atitudinea pretinsilor frati romani fata de moldoveni in epocile istorice de mai tirziu?
Sa ne amintim de situatia moldovenilor dintre Prut si Milcov in statul roman dupa asa-zisa unire din 1861-62, pusa la cale de o mina de intelectuali din ambele cnezate, fara a desfasura un plebiscist sau a intreba macar parerea maselor largi populare. Chiar din primii ani dupa acea „unire”, inca nu se imprastiase negura euforiei unioniste, stirnita in presa vremii cu vrajile si descintecele celor mai iscusiti samani ai neamului romanesc, iata, ca moldovenii, desmeticindu-se, indata au simtit tot amarul convietuirii lor cu muntenii. Ca doar clasa politica bucuresteana, in afara de a-i romaniza (munteniza) si a-i mancurtiza pe moldoveni, a-i despoia de tezaurul spiritual-istoric si a le sterge chiar si numele de neam din istorie, o alta grija fata de moldoveni n-a avut-o.
Tot drumul istoriei muntenii/valahii (cum ati observat, ei n-au avut nici macar un nume constant de neam si de tara, ca moldovenii), i-au tratat pe moldoveni cu viclesug si ura. Antagonismul dintre cele doua popoare nu s-a potolit nici dupa „unire”. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost miseleste destituit de catre oligarhia politica din Muntenia.
Miscarea separatista si orice incercare a moldovenilor din statul proaspat constituit cu numele artificial de Romania de a se rupe din imbratisarea coloniala sufocanta a pretinsilor frati era inabusita cu cruzime cu ajutorul baionetelor soldatilor munteni din garda domneasca. Sa ne amintim de macelul singeros din primavara anului 1866 in Iasi, cind unitati de soldati munteni din locotenenta domneasca au tras cu arme de foc in protestatarii moldoveni, participanti la o puternica manifestatie separatista antiromaneasca, fiind ranit si Mitropolitul Moldovei C. Miclescu.
Timp de aproape un veac si jumatate moldovenii din Romania sint supusi unui intens proces de muntenizare si asimilare etnoculturala si lingvistica, strimtorati in drepturile lor politice si social-economice. Moldovenilor le-a fost limitat accesul la guvernarea tarii si chiar a propriilor tinuturi, aducindu-li-se mereu numai conducatori din Muntenia si Oltenia. Alocatiile din bugetul statului roman pentru dezvoltarea Moldovei dintre Prut si Milcov totdeauna au fost esential mai scazute decit cele ce se faceau altor regiuni traditional romanesti – fapt care cu timpul a transformat acest pamint moldovenesc romanizat (colonizat) in cea mai saraca si inapoiata provincie a Romaniei. Si azi e tot asa, chit ca Romania e membra a UE.
Aceasta atirnare vadit discriminatorie a guvernantilor bucuresteni fata de etnia moldovenesca din statul roman i-a silit pe moldovenii de acolo sa continue lupta pentru drepturile lor, creind dupa 1989 Partidul Moldovenilor, care, cu parere de rau, a fost mototolit si pus sub calciiul serviciilor speciale romanesti. I-au gituit repede, desi cu ungurii si cu UDMR-ul Basescu se pupa la guvernare!
Astazi fratii nostri moldoveni din Romania iar incearca sa rupa lanturile etnocide impuse de valahi la 1862 si iar moldovenii sint batjocoriti, trasi prin judecati si terorizati de oficialitatile romanesti, de presa „libera si tare democratica” romana, de persoane „particulare” – aparatori ai „unitatii” neamului romanesc.
In octombrie 2007 un grup de moldoveni din Romania a incercat sa infiripeze o asociatie obsteasca (non-guvernamentala) – Comunitatea Moldovenilor din Romania, urmarind, in exclusivitate, scopuri etnoculturale, fara careva intentii politice. Dupa cum ne marturiseste Marian Russo, presedintele organizatiei pomenite, asemenea asociatii obstesti ale minoritatilor etnice in Romania sint mai multe. Ele-s inregistrate si activeaza legal, fara a provoca cuiva alergie in statul roman. Pe cind Comunitatea Moldovenilor a stirnit o adevarata panica si o alarma ca de pojar in bomondul politic si informational de la Bucuresti. Autoritatile de virf ale Romaniei, prin intermediul organelor judiciare si securiste, au luat toate masurile legale si ilegale si nu s-au lasat pina nu au strivit in germene aceasta asociatie a moldovenilor. Mai punem alaturi si faptul ca initiatorii crearii Comunitatii Moldovenilor au fost invinuiti de atentare contra securitatii statului, avind, cica, intentii sa uneasca provinciile moldovenesti din Romania cu Republica Moldova.
La 1918, osinda colonizatoare romaneasca i-a napadit si pe moldovenii din afara granitelor Romaniei. Indata ce a aparut la lumina zilei mladita statala a moldovenilor dintre Prut si Nistru, iata ca cele 4 divizii ale armatei romane erau de acum aici. Alergasera sub steagul aceleeasi minciuni, cica, “sa-si intoarca paminturile, sa-si intregeasca neamul”. Catre inceputul lui februarie 1918, dupa o luna de razboire cu populatia civila rasculata, armata romana cotropeste teritoriul Republicii Democratice Moldovenesti, iar peste putin timp tinarul stat e pisat si facut praf si tarina sub bocancii soldatilor romani si ai calailor de la Siguranta.
Anii ‘90 ai secolului XX. Republica Moldova se desprinde de fostul imperiu (URSS) si “porneste la drum mare cu norocul istoric in mina”. Statului national moldovenesc, suveran si independent, din nou ii ies in cale killerii bucuresteni si incearca sa-i curme suflarea. De data aceasta ei s-au furisat catre victima serpeste-tilhareste, fara tropait de bocanci soldatesti, fara impuscaturi de arme sau tunuri (afara de acum erau alte vremuri). Din ascunzis, prin metode securiste, ii arunca statalitatii moldovenesti un arcan si o prinde cu latul romanismului si antimoldovenismului, iar funia latului le-o da s-o stringa recrutilor din coloana a 5-a romaneasca din interiorul tarii noastre, bine platiti si onorati cu cele mai inalte distinctii ale statului vecin.
Urmeaza apoi o perioada de instabilitate voita, de agonie cu latul romanismului si unionismului la git, de revolutii „oranj” colonizatoare romanesti, cu furtuni xenofobe si varsari de singe pe Nistru. Si culmea culmei: tentativa loviturii de stat din 7 aprilie 2009, avind si ea o coada lunga si carnoasa de crocodil, care se trage tot din subsolurile obscure securiste ale clasei politice dimbovitene.

Unde-i „fratia” si „unitatea de neam” a romanilor cu moldovenii, domnilor guvernanti romani?!
Strinsi cu dosul la gard de adevarul istoric, exprimat prin numeroase letopisete si alte documente ale vremii, ideologii contemporani de pe Dimbovita isi baga capul tocmai in fundul vechimii istorice, unde e intuneric ca si in fundul unui negru african, vorba rusului. De acolo ei scot idei „luminoase” despre velosipedul cu o singura roata si incearca sa-i lumineze (rumineze), adica sa-i smechereasca cu ele si pe moldovenii „primitivi”. Iata una din aceste idei…
„Infatisarea pamintului romanesc, atit de unitara, a avut o consecinta naturala sub raport etnic: poporul care a locuit acest pamint deasemenea a fost un popor unitar”… Si tot aici mai departe: „Se poate spune, pe drept cuvint, ca istoria noastra e strins legata de Carpati. Din antichitate si pina astazi ei au format axa neamului… Asa cum sint asezati, cu forma si directia pe care o au, Carpatii au contribuit, pe de alta parte, la despartirea noastra politica. Un stat s-a format de-a lungul Carpatilor Meridionali: Tara Romaneasca sau Muntenia, un altul de-a lungul celor orientali: Moldova; in sfirsit, un al treilea s-a inchegat inlauntrul arcului carpatic: Transilvania”. (Vezi: Acad. Constantin C.Giurescu si Dinu C. Giurescu „Istoria Romanilor din cele mai vechi timpuri pina astazi” p.18-19).
Ati vazut? Ëîâêîñòü ðóê è íèêàêîãî ìîøåííè÷åñòâà! Istoria pamintului (romanesc, care altul?) de la Adam si Eva a inceput cu „unitatea poporului roman” si, tocmai pe urma, Carpatii, bata-i vina, le-a iesit in cale romanilor unitari si de pretutindeni ca sa le strice „unitatea” de neam.
Ca poporul moldovenesc de la „incepatura mosilor” (Gr.Ureche) a fost plamadit din alt aluat, avind alte ingrediente etnice decit cel valah/muntean (numai nu „roman”) si ca paminturile din spatiul pruto-nistrean nicidecum nu puteau fi „romanesti”, n-au facut parte din teritoriul Daciei, nici s-au aflat sub ocupatia legiunilor romane – vina pentru toate aceste „porcarii” ale istoriei, alaturi de Carpati, o poarta personal Iosif Stalin si acolitii lui – Molotov si Ribbentrop.
Ideea, cum vedem, e preparata dupa reteta ideologului fascist Goebels, care spunea ca minciunea cu cit e mai cracanata (neverosimila) cu atat mai usor e crezuta. Dar, principalul, ca e simpla ca un ciriit de cioara si poate fi usor insusita de copii in scoli si nu numai.
Minat de aceasta idee, maresalul fascist Ion Antonescu a purces sa caute romani de pretutindeni prin stepele Volgai, ca sa-i intoarca acasa cu tot cu paminturi. Imbatati de aceeasi idee, patanii din scolile romanesti, antinationale, nefiresti pentru Moldova, atitati de fortele diversioniste liberale din coloana a 5-a romaneasca, la 7 aprilie au dat foc bastioanelor statalitatii moldovenesti si deasupra cladirilor in flacari au ridicat steagul Romaniei.
Cu gargaunii contaminati tot de aceasta minciuna nastrusnica a venit nepoftit in Republica Moldova si matrosul Traian Basescu, pe care, iata de acum o piatiletka de cind se afla catarat in virful puterii statului vecin, intreaga Europa tot incearca sa-l curate cu lesia democratica europeana de rapanul revansard. Insa zadarnica incercare! Si de data aceasta liderul roman a alergat dincoace de Prut ca sa-i scuipe cu nerusinare in obraz pe stapinii acestei tari; sa-i „bucure” cu niste declaratii de risul gainilor in lumea civilizata de astazi. Cum ca guvernantii romani nicicind nu vor recunoaste natiunea moldoveneasca – nici granitele statale ale Republicii Moldova si deci, nu vor iscali un acord interstatal cu tara noastra vizind aceasta problema. Motivul? La mijloc e aceeasi poveste cu Carpatii, cu Stalin si Molotov-Ribbentrop.
In al doilea rind, vedeti dumneavastra, romanii sint o natiune de-a pururi si de pretutindeni. Iar asta, mai pe intelesul prostilor, inseamna ca ei nu pot fi limitati in timp si spatiu, ca alte natiuni. Prin urmare, romanii nu pot avea granite statale, iar cetatenia romaneasca e vesnica si se transmite prin genele ereditare din generatie in generatie, chiar si la cetatenii altui stat, care cindva s-au aflat vremelnic sub ocupatia nasilnica a romanilor.
Odata cu constituirea statului suveran si independent Republica Moldova, cetatenii acestuia, in mod automat, si-au pierdut cetatenia sovietica, pe cind pe cea romaneasca – pe dracu! A ramas inviolabila si instricabila (daca ne-am potrivi logicii lui Basescu!) Ea trebuie readusa si bagata pe git moldovenilor cu orice pret, cu orice mijloace!
In timpul recentei vizite a liderului roman la Chisinau problema cetateniei – o mita zdohnita aruncata peste gard mai demult in gradina noastra de vecinul de alaturi a fost ridicata si pusa pe masa tratativelor. Daca am da la o parte gramada de pleava propagandistica, cu care canalia informationala securist-liberala a invaluit tratativele moldo-romane, esenta lor consta in urmatoarele: niste hirburi suite in virfuri; bludnici romani basarabeni, pupatori de labe neocolonizatoare, infatisind partea moldoveneasca, s-au angajat sa jefuiasca, sa saraceasca in continuare populatia tarii, s-o dezbrace pina la chelicica goala. Iar inalta parte dogovoritoare romana, pe de alta parte, imediat va sari in ajutor moldovenilor, goi si lihniti de foame, contribuind in mod radical la fuga lor din tara cu ajutorul pasapoartelor romanesti. In acest scop, guvernantii romani vor deschide inca doua cuiburi securiste (consulare) in tara noastra – la Balti si Cabul, cum s-a exprimat prea cultivatul marinar avind in vedere orasul Cahul. Tinta finala a tuturor acestor potlogarii de „binefacere frateasca” o aflam si intr-o zicala romaneasca: „Noi vrem Basarabia fara basarabeni!”
Asta e, pe scurt, toata povestea despre „fratia” si „unitatea de neam” a moldovenilor cu romanii.
Gherasim Ghidirim