Teroarea şi abuzurile sub ocupaţia română

În apărarea victimelor autorităţilor române s-au ridicat reprezentanţii intelectualităţii europene: Anri Barbus, Romain Rolland, Albert Einstein, Theodor Dreiser, Bernard Show, Louis Aragon, Thomas Mann, Epton Bill Sinclair, Paul Eluard, Mihail Sadoveanu etc.

Un rol deosebit în apărarea răsculaţilor a avut-o delegaţia opiniei publice europene compusă din Anri Barbius, scriitor francez, Leon Vernochet, profesor, Paul Lami, avocat din Bruxelles. Delegaţia venise fiind autorizată de organizaţiile obşteşti să verifice autenticitatea ştirilor alarmante, care s-au răspîndit în toată lumea în legătură cu fărădelegile din Basarabia şi monitorizarea “procesul celor 500”. Ei au avut întîlniri şi convorbiri cu răsculaţii din unele închisori (nu la toate li s-a permis) cu activişti obşteşti şi avocaţi din “Basarabia” şi România, cu ţăranii din satele arse de jandarmi şi armata, cu membrii guvernului român şi deputatii parlamentului. Ei au acumulat multe documente elocvente, care demascau regimul colonial şi criminal al autorităţilor române din “Basarabia”.

În cartea sa “Călăii”, apărută în 1926 Anri Barbius a informat opinia publică internaţională despre adevărata stare de lucruri din “Basarabia”, despre teroarea, torturile şi nimicirea în masă a populaţiei ţinutului de ocupanţii români. Fiind la Chişinău la o întîlnire cu orăşenii, scriitorului i s-a transmis o foaie pe care era scris: “ În sfirşit am aflat despre sosirea Dumneavoastră… Frica de a fi demascat l-a impus pe guvernul român să vă interzică accesul în închisoarea în care ne aflam… Însă noi am găsit alte modalităţi să vă aducem la conoştinţă despre abuzurile, teroarea şi condiţiile antiumane ale regimului stabilit de guvernul român în închisori pentru deţinuţii politici… Loviturile cu bîta, zmulsul părului, loviturile cu capul de pereţi, bătăile cu picioarele pînă la pierderea cunoştiinţei au scop de a scoate din noi recunoaşterea atentatului asupra statului. Tu te-ai pronunţat în apărarea noastră. Cătuşele de pe mîini au devenit mai uşoare. Îţi mulţumim Anri Barbius!”. Chiar şi Albert Einstein în acea perioadă a scris: “În Basarabia s-a produs un protest antiromânesc care a fost înecat în sînge în 1924!”. Ernest Hemingway într-un articol din ziarul Toronto Star scria: “… acum România este nevoită să ţină cea mai mare armată din Europa, pentru a înăbuşi răscoalele noilor români, care doresc numai una — să nu mai fie români”. Tot el în acelaşi an scrie: “Asuprirea basarabenilor de către guvernul român reprezintă cel mai mare rău, lichidarea căruia este problema vieţii pentru Europa”. Scriitorul german Felix Gollender în legătură cu evenimentele de la Tatarbunar a scris: “ Strigătele Basarabiei ajung pînă în cer, şi dacă el ar exista, s-ar prăbuşi din cauza gemetelor şi suferinţelor aduse de ocupanţi în acest ţinut. Nu există în lume aşa om care ar fi în stare să nu ia apărarea poporului basarabean”.

Răfuiala mîrşavă cu ţăranii în legătură cu răscoala de la Tatarbunar a continuat şi în 1926. Din ordinul generalului Mircescu pe 25 ianuarie a avut loc judecata a 53 de participanţi, care n-au asistat la primul proces, deoarece Siguranţa nu aflase locul unde ei se ascundeau. Următorul, procesul “celor 17”, a avut loc în 1929.

Lupta Împotriva regimului de ocupaŢie În anii 30-40

După înăbuşirea răscoalelor de la Hotin, Bender şi Tatarbunar îndreptate împotriva autorităţilor de ocupaţie în mişcarea de eliberare a ţinutului s-a înregistrat un declin. Un nou val reîncepe la finele anului 1928. Drept confirmare ne serveşte comunicatul Ministerului de Interne din noiembrie în care se exprima îngrijorarea de faptul că în diferite colţuri ale Basarabiei s-au înteţit tulburări ţărăneşti violente. “Ţăranii luau samavolnic pămînturile moşierilor şi refuzau să plătească impozitele care, în opinia lor, erau exagerat de mari. La 30 decembrie 1928, mai mult de 6 mii de muncitori din Chişinău au participat la înmormîntarea activistului sindical A.Tomov, omorît de Siguranţa română. Procesiunea s-a transformat într-un grandios miting.

În decursul lunii ianuarie 1929 la Chişinău, Bălţi şi Bender au avut loc mitinguri la care au participat mii de oameni, cerînd amnistierea deţinuţilor politici. În luna august, din acelaşi an, încep demonstraţii politice de mare amploare. Autorităţile au încercat să interzică sindicatele muncitorilor şi au ocupat sediul “Casei muncitorilor”. În apărarea sindicatelor au ieşit peste 1500 de muncitori, care au pătruns cu forţa în sediul “Casei muncitorilor”. Autorităţile au trimis jandarmii şi armata pentru a face ordine. Au avut loc ciocniri violente şi armata a luat cu asalt “Casa Muncitorilor”, a arestat 253 de oameni, alţi zeci de oameni au fost crunt bătuţi. Muncitorii au organizat o coloană de 3000 de oameni care au însoţit pe cei arestaţi mergînd pe strada centrală şi strigînd “Jos Siguranţa”. A doua zi la Chişinău a fost declarată grevă în sprijinul muncitorilor arestaţi.

Începînd cu 1930 au loc manifestaţii politice şi economice de amploare ale muncitorilor cu lozinca “Jos ocupanţii ro-mâni!” la care aderau şi ceilalţi orăşeni. Grevele, demonstraţiile politice, mitingurile la care se alăturau tulburările haotice ale ţăranilor aveau loc anual pînă în 1939. Prin actul de izgonire a agenţilor fiscali, au culminat mişcările ţărăneşti din satele Troian, Cojuşna din judeţul Chişinău, precum şi într-un şir de sate din ţinuturile Soroca, Orhei, Cetatea Albă şi Bălţi.

Dacă în perioada 1920-1924 au avut loc 90 greve ale muncitorilor, majoritatea cu caracter politic, apoi în 1929-1932 circa 200, iar 1933— 1937 circa 150 de greve.

Se înteţeşte lupta împotriva impozitelor mari la sate. Sînt înregistrate multe cazuri cînd ţăranii acăpărau în mod samavolnic pămîntul, tăiau pădurile, strîngeau roada de pe pămînturile moşiereşti, refuzau să plătească impozitele.

Demonstraţiile politice furtunoase au avut loc în ianuarie-mai 1930 la Chişinău, Călăraşi, Soroca, Lipcani, Larga, Cotelea, Drepcăuţi, Glinca şi Bălţi. În urma acestor manifestaţii au fost arestaţi 1716 oameni. La 4 aprilie acelaşi an în satul Nimoreni, judeţul Lăpuşna, perceptorul l-a omorît pe un ţăran, numai de atît că acesta l-a rugat să-i amîne plata impozitului. La fel s-au răsculat împotriva impozitării abuzive ţăranii din satul Baimaclia, judeţul Cahul, susţinuţi de ţăranii satelor Cuza Voda, Taraclia, Cagalia, Arcu de Sus, Arcu de Jos şi alte şase sate, dar au fost crunt reprimaţi de jandarmerie.

Ocupanţii înăbuşeau cu toată cruzimea orice acţiune a oamenilor muncii din Basarabia. Bunăoară, la 10 iulie 1930, împotriva demonstranţilor la Chişinău autorităţile au făcut uz de arme — mulţi oameni au fost răniţi, iar un tînăr a fost ucis. Cîţiva protestatari au fost arestaţi şi legaţi de cozile cailor şi tîrîţi pe caldarîm. Pe urmă au fost bătuţi cu patul armei pe tot parcursul drumului pînă la sediul poliţiei.

În ianuarie 1932 la Soroca, grănicerii români au împuşcat din ambuscadă şase tineri, patru muncitori, un ţăran şi o învăţătoare, în momentul cînd aceştia încercau să treacă pe malul stîng al Nistrului. Această crimă a dus la declanşarea grevei generale care a cuprins întreaga “Basarabie”, şi care a coincis cu o mare acţiune antiguvernamentală, soldată cu ciocniri violente cu jandarmeria, a ţăranilor din satele Chircăieşti şi Plop-Ştiubei, judeţul Bender. La această răzvrătire au participat peste 1500 de ţărani. După datele statistice numai în prima jumătate a anului 1932 au avut loc 170 de acţiuni antifiscale ale ţăranilor din Basarabia. Autorităţile au răspuns cu represalii. Au fost arestaţi circa 1600 de oameni.

În legătură cu evenimentul de la Soroca deputatul român cu concepţii politice de dreapta, Leanca a vorbit de la tribuna Parlamentului următoarele: “Basarabia întreagă este scoasă de sub scutul legilor. Cel mai paşnic cetăţean basarabean, lipsit de orice mijloc de apărare al forţei publice, niciodată nu poate fi sigur de averea, de cinstea şi chiar de viaţa lui. Această stare de lucruri se datoreşte regimului, sub care a fost menţinută Basarabia”.

Cu asasinatul de la Soroca începuse o nouă serie de crime sîngeroase ale autorităţilor române. Arestările în masă, bătăile, torturile sălbatice, procesele judiciare constituie una din cele mai negre pagini din istoria regimului de ocupaţie din “Basarabia”. Conform datelor de arhivă şi presei timpului, care sînt departe de a fi complete, la Chişinău, Bender, Bălţi, Orhei, Izmail, Călăraşi, Căuşeni, Teleneşti, Briceni şi Bolgrad numai în luna aprilie 1932 au fost arestaţi circa 1500 de oameni. În prima jumătate a acestui an au avut loc 20 de procese judiciare împotriva grupurilor de muncitori şi ţărani. La sfîrşitul acestui an şi începutul lui 1933 începe o nouă serie de procese politice. Printre acestea a fost procesul unui mare grup de persoane din satele Taraclia, Călăraşi, Bălţi şi Teleneşti.

După asasinarea în 1934 a prim-ministrului I. G. Duca în “Basarabia” s-a ridicat o mişcare puternică antifascistă. Guvernul român a interzis toate organizaţiile antifasciste legale şi a pornit un nou val de arestări, violenţe şi represalii. La Chişinău au fost arestate cîteva sute de oameni, la Bălţi 121, la Orhei — 65, la Reni — 30, Izmail, Bender şi Otaci cîte 25, şi la Soroca — 16 oameni. Un corespondent american de la ziarul New York Post care a vizitat în acele vremuri “Basarabia” scria: “Istoria ocupaţiei române a Basarabiei reaminteşte mult de Cinghis Han cu hoardele lui. O bună parte din populaţia Basarabiei a fost nimicită, fiind înecată în Nistru. Întreaga lume civilizată trebuie să ştie că omorurile, violenţa, asuprirea, barbaria din acele zile continuă şi în prezent”.

Potrivit datelor necomplete ale Siguranţei în “Basarabia”, începînd cu anul 1934, au avut loc 128 de procese judiciare, intentate celor care nu doreau să accepte regimul românesc. În seria de procese un loc deosebit revine procesului antifasciştilor, în frunte cu profesorul P. Constantinescu-Iaşi, care a început la 25 noiembrie 1934 şi a durat pînă în martie 1936. Participanţii la proces au demascat regimul de ocupaţie românesc.

În august 1935, în satele Albineţ, Buciumeni, Chirileni, Musteaţa, Stolniceni, Limbenii Noi din judeţul Bălţi s-au trimis oştiri, în consecinţă, au existat victime omeneşti. În perioada de timp 1934 -1937 au avut loc peste 200 de acţiuni ţărăneşti.

În anii 1939-1940 în centrele mari orăşeneşti şi multe tîrguri ale Basarabiei are loc demonstraţii antirăzboinice şi antifasciste. Cea mai impunătoare a avut loc la Chişinău la 24 ianuarie 1940 în timpul sosirii lui Karol al II-lea. Aceasta a fost ultima manifestaţie antiromânească înainte de 28 iunie 1940, care a adus acestei populaţii chinuite adevărata eliberare.

Anatolie Dubrovschi, doctor în istorie