Răscoleam pe raft vreo carte să citesc. Am dat de cea mai mică din ele: “Ochiul străinului” scrisă de Rhea Cristina. Numele autorului nu îmi zicea nimic, de fapt auzisem pentru prima dată. Mi-a fost deajuns 30 minute ca să răsfoiesc toată cartea.
Unele mici poezioare mi-au plăcut în special:
paparuda
ce ne desparte:
poate iarba care crește
ori poate
trupul tău
de femeie
invocând ploaia.
iluzionism
de ți-aș săruta
ochiul
mi-e teamă
că m-aș preface
în lacrimă
și
nu m-ai putea plânge.
stare
devin
dintr-o dată
fâșie de pasăre albă
ori
inima ochilor tăi
disperându-mă.