“Odată,un sticlete fu rănit la aripaă de către un vânător.O vreme reuşi să supravieţuiască hrănindu-se cu ceea ce găsea pe jos.Apoi, însă, sosi iarna grea şi geroasa. Într-o dimineaţă rece,cautând ceva de ciugulit,sticletele nostru se aşeză pe o sperietoare de ciori.Nu era o sperietoare de ciori oarecare,ci mai degraba o prietenă a cotofanelor, ciorilor şi altor zburatoare. Trupul ei de paie era învesmântat într-un vechi strai de nuntă; capul îi era făcut dintr-un bostan potocaliu; în loc de dinţi avea boabe de grâu; drept nas îi slujea un morcov şi drept ochi, 2 nuci. -Ce-i cu tine,sticlete mic? îl întrebă sperietoarea de ciori,draguţă ca de obicei. -Nu-mi merge bine,oftă sticletele nostru.Frigul mă omoară şi nu am unde să mă adăpostesc. Ca să nu mai spun de hrană. Teama- mi este că nu mai apuc primavara. -Nu-ti fie teama! Vâră-te la mine sub haină. Paiele mele sunt uscate şi calde. (more…)