Blog Meet Iaşi în cafeneaua Maideyi, locul grozav, oameni interesanţi, idei teribile. Într-un fel, am trişat în interdicţia mea (fostă) secretă de bloguri, întîlnindu-i pe cei care le scriu, dar mă aşteptam să fac aşa. Mi-a plăcut! (revin am revenit) Ca idee, întîlnirea a apărut cînd s-au numărat bloggerii din Iaşi aici. Ciprian a fost organizatorul, gazda, cum vrem să-i spunem, şi s-a achitat foarte bine de îndatoriri :) Eu am întîrziat, evident, neieşită din casă de multe zile, uitasem cum e traficul şi cum să te orientezi printr-un oraş care sărbătorea Unirea. Nu mai văzusem pe nimeni dintre bloggeri, cu excepţia Ginei şi a lui Nico, dar nu m-am simţit străină. Suntem în acelaşi spaţiu pînă la urmă, nu avem cum să nu ne intersectăm, chiar mai mult decît credem. Mi-au plăcut (de acum încep cu linkurile) Gabi de la Haipa, celebrul necunoscut cu rîsul fermecător, Maddish şi de Cosmin Vaman, cele zece voci diferite care au rostit „dezvoltare personală”, l’homme de théâtre, ideea 360city, o dezbatere pasionată despre a fi sau a nu fi pe domeniul propriu... întreaga atmosferă: vie, dinamică, ne-obligantă. Şi bineînţeles, mi-a plăcut ceaiul din locul cu nume snob, ilustraţiile de pe pereţi, scrisul...apropo, ştie cineva ce însemnau acele cărţi poştale lăsate pe mese? Pentru că potrivirea dintre textul lor şi întîlnire a fost perfectă.Un raport pe puncte la Alexandru Toma. Poze la Marius.