DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Sfînta Muceniţă Tatiana, fecioara
Sfînta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfînta credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfînta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţînd-o şi dumnezeieştile cărţi.
Venind aceasta în vîrstă şi nevrînd să se însoţească cu bărbat, îşi petrecea în feciorie şi curăţie viaţa, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui şi Aceluia şi slujea ziua şi noaptea, omorîndu-şi trupul în post şi rugăciuni şi robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericească pentru viaţa sa îmbunătăţită şi slujea lui Dumnezeu îngereşte, deşi era în trup; după aceea, cu mucenicească cunună a încununat Hristos Dumnezeu pe mireasa Sa, a cărei pătimire a fost astfel:
Fiind ucis de romani prea nelegiuitul împărat al Romei, Antonin Eliogabal (218-222), al cărui trup a fost tîrît spre batjocură prin cetate, aruncat în rîul Tibru; după dînsul a fost ridicat la împărăţie tînărul copil Alexandru Sever (222-235), care era numai de 16 ani.
Acela avea mamă creştină, numită Iulia Mamia, de la care învăţase a cinsti pe Hristos, însă nu cu dreaptă credinţă, că nici pe idoli nu-i lepăda, ci se închina lor ca unor vechi zei ai Romei, avînd în palatele sale şi chipul lui Hristos şi pe al necuratului Apolon, pe al lui Avraam, cel din legea veche, şi al lui Orfeu cel elinesc, precum şi alţi idoli.
(more…)