Vladimir Nicolaevici sta in fata biroului sau prezidential, concentrat si aplecat asupra carnetului de membru de partid. Incretit, scruta poza sa din carnet printr-un monoclu, a carui rama de aur era acoperita cu firisoare din platina , pentru a face mai comoda fixarea sa. Era cadoul sefului unui colectiv muncitoresc, care venise in Moldova din Siberia nu cu mult timp inainte de destramarea URSS. - Inca un sarpe, - s-a gindit posomorit presedintele. - Oare e buna, arat eu suficient de solid pentru sef de stat si presedinte de partid? - se chinuia in sinea sa Vladimir Nicolaevici, privindu-si neincrezut imaginea facuta cu citiva ani in urma. Cu un oftat adinc, care a reflectat toata lupta interioara ce avea loc in sufletul de presedinte, a apasat butonul comutatorului si a rostit cu o voce severa – Mark Evghenievici sa vina. In citeva minute usa s-a deschis neauzit, ca apoi sa se iveasca incet mai intii capul lui Mark Evghenievici, iar apoi si tot corpul. - Bratelo, tu ai aparat de fotografiat? - a intrebat Vladimir Nicolaevici. - Nu am, pai nici nu imi trebuie ca am mobila cu camera de 10 megapixeli. Si calitatea imaginii indreptateste toate asteptarile. - Mai in scurt, vino aici, eu stau in fata drapelului de stat, iar tu fa-mi o poza, - a rostit rezervat presedintele, gindindu-se: “mega- ce!?” In timp ce Mark Evghenievici era pe cale sa verifice calitatea (more…)