VladimirNicolaevici.md

Intr-o buna zi mitropolitul Vladimir, imbracat in vesmintele sale de parada, urca grabit scarile presedentiei. Ajust la usa el a vazut uimit o foaie de formatul A4, lipita pe muchia usii, pe care scria „Toti in Vacanta”. Nedumerit el a apasat butonul interfonului.

– Da, – a raspuns acesta cu glasul cunoscut al lui Vladimir Nicolaevici.

– Tezka deschide ca sunt eu.

– Cine eu? Nu stiu pe nimeni, ce nu vezi inscriptia de pe usa? – a rostit sever cu grasul sau prezidential Vladimir Nicolaevici.

– Bratelo, hai sa vorbim, ai promis doar sa oferi premia Patriarhului rus pentru necesitati de binefacere. Noi suntem gata sa avem grija de aceasta.

– Acum nu pot, ca daca te las, apoi imi stric toata conspiratia. Sunt in vacanta, pina vin noutati din partea lui Vladimir Vladimirovici, ca barbosul de la Tiraspol a capitulat. Bratelo, voi avea nevoie de calul tau alb, sa intru in Chisinau prin Portile Orasului. Tu gindeste-te la un nume… hm… Vladimir Unificatorul, de exemplu… sau nu, Vladimir Biruitorul suna mai bine?

Vladimir Nicolaevici a devenit sever din nou.

-Iar acum te rog nu sta aici, ca acus se aduna opozitia si ambasadorii sa ma intrebe despre intilnirea de la Moscova. Iar de premie sa nu-ti faci griji – dupa cum ne-am inteles.

Preasfintitul Vladimir s-a uitat lung la interfonul amutit, la inscriptia de pe usa, a rasuflat din greu si ridicindu-si poala vesmintelor de parada a inceput coborirea lenta a scarilor presedentiei.

Vladimir Nicolaevici sedea in fotoliul comod din odaia hotelului si asculta ultimele instructiuni ale consilierului sau in probleme politice Mark Evghenievici Tkaciuk. Ala se uita des in agenda sa de consilier prezidential si vorbea energic.

– Deci, Vladimir Nicolaevici, mai intii va fi inminarea disctinciei astea… hm, de catre Patriarhul rus Alexii II. Va fi si ministrul rus de externe Serghey Victorovici Lavrov. Aici este important sa atragem atentia – Serghey Victorovici va purta camasa albastra, deci Dvs va trebui sa purtati camasa alba. La fel ca si in cadrul intrevederii cu ministrul rus al educatiei si stiintei Andrei Alexandrovivi Fursenko. Sefule, tu sa conspectez ce va zice Andrei Alexandrovici, iar Andrei Vasilievici Stratan ii va distrage atentia, – a continuat cu un ton conspirativ Mark Evghenieivici.

– Alba e bine, imi place culoarea alba, iata cind eram ministru al afacerilor interne…

-Vladimir Nicolaevici, ma scuzati, dar nu prea avem timp, inca un moment foarte important. Apoi, veti avea intrevederea cu Vladimir Vladimirovici, care va purta camasa alba

– Aha, ca si mine, – se bucurase Vladimir Nicolaevici.

– Hm… Kremlinul a solicitat insistent Vladimir Nicolaevici, sa purtati la intilnirea cu presedintele rus camasa albastra.

In tacerea ce s-a instaurat, se auzeau doar sunetele nearticulate dar indignate ale lui Vladimir Nicolaevici.

– Nu se poate, mie imi place culoarea alba, – a incercat sa protesteze in sfirsit cu glas sau slab de presedinte Vladimir Nicolaevici.

– Sefule, rusii au spus ca asta nu se discuta, altfel il invita pe barbosul de la Tiraspol. Ei au comentat masura prin noile schimbari in protocolul rusesc, care spune ca gulerasele albastre trebuie sa poarte camase albastre, iar cele albe, doar camasa alba. Andrei Vasilievici Stratan va purta cu el camasa pentru Dvs. si in pauze, in masina, va veti schimba.

Cu un rasuflat greu Mark Evghenievici a inchis agenda sa de consilier prezidential, stergindu-si fruntea transpirata.

– Eh, bratelo, parca ai spus ca nu vor mai fi planuri… si cum acum vom “vinde” federalizarea ruseasca opozitiei noastre?

– Vladimir Nicolaevici, am eu niste idei. Nicolai Platonovici Patrusev ne-a promis si el ajutorul.

– Of, cit de greu e sa fi-i presedinte, – s-a gindit cu necaz Vladimir Nicolaevici, plecind capul, care brusc a devenit nemaipomenit de greu, jos.

Intr-o zi Vladimir Nicolaevici citea presa de opozitie. La un moment atentia lui a fost atrasa de headline-ul “Moscova cere garantii Chisinaului in schimbul solutionarii conflictului transnistrean”, cu referinta la Kommersant.

– OPA! Ni figa sebe! – a sarit in sus de mirare Vladimir Nicolaevici, dupa citeva secunde. A apasat imediat butonul chemarii consilierului pe probleme interne.

– Bratelo, tu ai vazut ce scrie opozitia? Cica mai exista inca un plan rus de reglementare politica a conflictului transnistrean. Pai tu parca m-ai asigurat ca nu vor mai fi nici un fel de planuri? Noi ce, pe degeaba am adoptat legea ceea din 2005? Tu doar stii cit de greu a fost sa-mi conving fractiunea parlamentara a partidului sa o voteze, si ca doar dupa ce i-am amenintat ca ii trimit in deplasare pe trei ani in Sovietul Suprem de la Tiraspol, au acceptat.

– Vladimir Nicolaevici, nu am idee, poate lui Vladislav Iurevici Surkov nu i-au placut prezenturile noastre… . Dar… poate opozitia asta din nou minte, cautind sa ne discrediteze in anul electoral?

– Crezi tu? – Vladimir Nicolaevici s-a pus pe ginduri: ideea i-a placut si chiar era foarte atragatoare. – Asa si este, minte de ii sar scintei din ochi!

Vladimir Nicolaevici a deschis fereastra si facindu-i vint, a aruncat ziarul cu pricina in haul dupa ea. Peste ceva timp jos s-a auzit cum un autocar a frinat lung, iar apoi au urmat o lovitura surda si un sunet de sticla sparta. Dind din mana sa prezidentiala Vladimir Nicolaevici s-a intors la birou. In fata sa erau pe citeva zeci de pagini insirate propunerele elaborate de echipa sa de analisti, propunind scheme de barter vin pe gaz, pe care el intentiona sa le prezinte lui Vladimir Vladimirovici in curind. Cu un suris satisfacut pe fata Vladimir Nicolaevici privea cind la ecranul monitorului cum cad valorile actiunilor la bursa „Sistemul rus comercial”, cind la anexele prezentate de specialistii sai, estimind nivelul de necaz a populatiei ruse, pe regiuni.

Afara au incetat flueraturile politistilor, si se instaurase o liniste coplesitoare.

Intr-o zi, dupa ce a rasfoit scrisorile de la cetateni, Vladimir Nicolaevici a decis sa se clarifice singur cu plingerile expuse, pentru ca nu avea incredere in functionarii sai

– Sunt loiali, aparent, dar nu sunt buni de nimic altceva, – se ofta Vladimir Nicolaevici in sine despre functionari.

Problema raminea cum sa o faca, si atunci el si-a adus aminte povestirie despre Vladimir Iliyci Lenin, pe care le citise in copilarie, si decise sa se primble prin Chisinau incognito. Din intimplare in mana sa a nimerit plingerea despre pretinsele faradelegeri comise de administratia unei policlinici. Vladimir Nicolaevici a iesit din presedentie prin tunelul secret, care l-a adus chiar in mijlocul unor brazi stufosi de linga Teatrul de opera si balet. Vladimir Nicolaevici a esit pe furis din tufari, si s-a indreptat spre strada, unde s-a urcat intr-un taxi.

– Koj-ven polik-linika, – a citit el adresa din scrisoare.

Ajuns la locul cu pricina Vladimir Nicolaevici a lasat bacsis bun soferului, si s-a ridicat la etajul doi. A batut in usa si intrind, a vazut un tip de inaltime mijlocie, cu mustati, si par sur pe cap.

– Ghm, – si-a curatat vocea Vladimir Nicolaevici, – doctore, am nevoie de consultatie medicala.

– Dar unde ati facut investigatiile, – l-a intrerupt medicul nepoliticos, – daca nu la noi apoi nu pot sa va ajut cu nimic, caci conform ordinului sefului policlinicii noi doar primim pacienti, care trec investigatiile la noi.

– Pai, doctore, – a incercat sa insiste ceva Vladimir Nicolaevici, – parca ati dat juramintul lui Hipocrit, si apoi sunteti obligat sa primiti cetatenii care vin la tratament, doar nu sunteti institutie privata, incalcati legea.

Mustaciosul sur la cap si la musteata, josuts si plinuts putin, il ignora demostrativ, prefacindu-se ca scrie ceva in jurnal, iar auzind ca incalca legea a mormait fara siguranta.

– Duceti-va in biroul patru la seful policlinicii, cu el clarificati-va.

Perplex, Vladimir Nicolaevici, iesind, si-a scos telefonul sau mobil prezidential, impodobit cu doua mari steme de stat aurite, a cules numarul ministrului sanatatii Ion Ababii, si infuriat a inceput.

– Ababii b*ea, ce-i cu bespredelul asta la institutiile medicale de stat?! Parca am fi in anii 90, dupa catastrofa…aghm.. destramarea Uniunii, cind mureau bolnavii la medici pe masa, sub ochii lor, pentru ca nu reuseau rudele sa stringa bani de operatie! Am sa te trimit medic de sector in Tiumeni, adica in Cahul!

– Vladimir Nicolavici, – la inceput speriat, dar apoi intelegind in ce consta problema, a inceput ministrul sanatatii, – pai acesta este un program special secret, lansat de ministerul nostru, noi prin asta educam spiritul patriotic si proletar la cetateni, ca sa faca investigatii la institutii de stat, si nu sa imbogateasca burghejii cu firmele lor private. Este o metoda radicala, dar stiti Dumneavoastra, la inceput este necesar sa fim aspri, ca sa facem bine poporului.

– Hm… , e greu sa fii cetatean de rind, – s-a gindit cu tristete prezidentiala Vladimir Nicolaevici.

Vladimir Nicolaevici dormea in patul sau prezidential si vedea un vis straniu. De parca din cer cadeau fulgere cu inscriptii de tipul „bursa din Japonia”, „bursa din SUA”, „bursa din Europa”, „burse mondiale”, „bursa din Rusia”, „petrol”, si cadeau strasnic, ca pietrele, drept in jos. Vladimir Nicolaevici abea dovedea sa sara din un loc in altul, evitind ca aceste sageti, care aterizau la sol cu un vuet si zgomot puternic, ridicind mase mari de praf, sa nu-l loveasca in cap. De o data el a observat ca figura de sticla a lui Mark Evghenieivic, pe pieptul careia era scris cu rosu „PCRM”, s-a spart cu un sunet respingator sub lovitura apriga a sagetii „bursa din Rusia”, acoperind co cioburi harta Moldovei sub ea. La acest moment, infricosat si transpirat, Vladimir Nicolaevici s-a trezit in strigate, tremurind din tot corpul sau prezidential.

– Bratelo, – a inceput el cu tremur in glas, straduindu-se sa tina receptorul la ureche.

– Ce sa intimplat, Vladimir Nicolaevici? – a raspuns vioi receptorul cu vocea lui Oleg Moiseevici Reidman, consilierul prezidential pe probleme economice.

– S-a inceput, – vocea prezidentiala a lui Vladimir Nicolaevici tremura.

– Da, Vladimir Nicolaevici, – a raspuns Oleg Moiseevici, – am vazut noutatile, pacat desigur, de ar fi zabovit chestia asta macar cu un anisor, pina treceau alegerile… .

– Si ce ne facem, atunci? – a raspuns oarecum incurcat Vladimir Nicolaevici, mirat de reactia linistita a lui Oleg Moiseevici. – Cum se va reflecta caderea asta.. de sageti asupra planurilor noastre?

– Avem o arma secreta, Vladimir Nicolaevici, – Oleg Moiseevici fredona o melodie, – iata tocmai am terminat sa-i transform blocul procesorului, mai am un pic de sudat si gata, Vladimir Nicolaevici, nu aveti ceva canifoli cumva?

Vladimir Nicolaevici, ramas fara grai, a pus la loc receptorul. L-a sunat repede pe Mark Evghenievici, si fara sa asculte bolmojirile somnoroase ale acestuia a intrebat.

– Bratelo, ce-i cu Moiseevici, aici peste noi sageti cad si burse, iar el se ocupa de hobby-urile sale din tinerete, s-a intunecat la cap.

– Aha, – a raspuns Mark Evghenievici, – Moiseevici lucreaza. Totul e bine Vladimir Nicolaevici. Artur Valentinovici ne-a adus un prezentic din partea lui Nicolae Platonovici Patrusev, – vocea lui a trecut la soapta, – tunul psihotrop al Administratiei de la Kremlin in leasing.

– Eu am pregatit un alt algoritm antropologic, pentru moldoveni, iar Moiseevici a introdus schimbarile in copia procesorului. Specialistii nostri deja lucreaza, in curind vom avea si arma noastra proprie.

– Care tun, dar bursele si sagetile?! – a tipat cu deznadejde si frica crescinda Vladimir Nicolaevici, banuind ca e deja timpul sa-si schimbe echipa de consilieri.

– Vladimir Nicolaevici, totul va fi tip-top. Cind tragem o data din tunul asta de pe acoperisul presedentiei, toate Moldova va pleca pe la biserici sa se roage, si va uita si de burse si de sageti. Si apoi, oricum nu vom fi noi mult afectati, caci nu producem nimic, la noi importul e mai mare ca exportul. Iar daca recesiunea incepe in Rusia, se va mari volumul de consum al vinurilor noastre, ca rusii de necaz vor incepe a bea mai mult. Le vindem vin pe gaz, adica chiar esim in cistig din situatia asta.

Vladimir Nicolaevici se uita cu mult respect la Markul Evghenievici din imaginatia sa. Cind peste citeva minute el din nou a adormit, chipul sau de presedinte era acoperit de un zimbet fericit.

Intr-o buna zi, Vladimir Nicolaevici sta in fata computerului sau prezidential si citea site-ul VladimirNicolaevici.md. Dupa o perioada mica el a strimbat din nas, si a ridicat receptorul, care imediat a raspuns cu glasul lui Artur Valentinovici.

– Buna ziua Vladimir Nicolaevici.

– Arturcik, – a inceput presedintele de departe, – tie cum iti place noua ta functie?

– Vladimir Nicolaevici, – a raspuns repede Artur Valentinovici, si in vocea lui imediat a devenit mai clar deslusita, dupa ce a disparut un zgomot straniu, asemanator cu impuscaturi de arma automata si explozii. – ma acomodez, fac cunostinta cu specificul complex al noii functii, deja am idei…

– Tu iata ce, – l-a intrerupt nerabdator Vladimir Nicolaevici, – ce e cu bardacul asta pe sait-ul VladimirNicolaevici.md? Nici un fel de creativ, nici un fel de finete, unde-s emotiile pozitive, care el se presupune sa le creeze la cetateni? A?!, – glasul presedintelui capata nuante de furtuna.

– Pai, Vladimir Nicolaevici, oamenii sunt noi, ei doar intra in rol, si apoi avem foarte multa bataie de cap cu desecretizarea datelor, pe care le putem face publice. Doar sait-ul analogic rusesc a durat pina s-a dezvoltat, mi s-a raportat ca functioneaza din 2002. Si apoi resursele… noi nu suntem in stare sa investim atita cit o fac rusii… noi nu avem petrol, si nici gaz…

– Petrol zici nu avem, – a murmurat presedintele intrerupind brusc conversatia. Ridicind alt receptor al a spus cu o vioiciune artificiala.

– Victor Fiodorovici, va felicit cu noua functie, sper ca acum veti avea mai multe posibilitati sa contribuiti intru prosperarea tarii Republicii Moldova, – si brusc schimbind tonalitatea vocii, – Bratelo, cum te simti in pielea de viceprim-ministru?

– Vladimir Nicolaevici, fac cunostinta cu problemele existente. Deja am careva ideiute, referitor la imbunatatirea situatiei financiare.

– Bratelo, ia sa intri tu la mine, avem de schimbat doua vorbe, a spus satisfacut Vladimir Nicolaevici, – discutam si despre problemele existente si despre ideile tale.

Incheind conversatia, Vladimir Nicolaevici s-a gindit cu caldura, ca daca noul viceprim-ministru a reusit sa scrie o carte despre suveranitatea Moldovei din perioada medievala incoace, apoi neaparat va avea idei cum sa gaseasca muuuuuuuult petrol in Moldova… ba chiar poate si gaz.

– He-he-he, Davidul Copperfieldul moldovenesc, – a suris in sinea sa presedintele, inchizind indiferent site-ul VladimirNicolaevici.md.

Era o zi de iarna cu soare… .

In fata presedintelui cu niste fete murate stau Mark Evghenievic si Artur Valentinovici. Inaintea lor agitat, cu manile la spate, mergea incolo si incoace Vladimir Nicolaevici. Tacerea incordata a fost sparta de glasul de tunet al presedintelui.

– 10 megapixeli, 10 megapixeli, ai bagat in boale presedintele, acesta e … sabotaj la nivelul cel mai inalt de stat! Sa-ti cumperi o „Leika”!

– Vladimir Nicolaevici, pai cine stia ca camera de la mobil era defectata? Si din acest motiv si a dat nimbul ala pe imagine, vom lichida compania care mi l-a… oferit – a incercat sa se indreptateasca Mark Evghenievici.

-Si astlalt, – continua sa tune Vladimir Nicolaevici, ignorind-ul pe Mark Evghenievici, – a facut tara de ris, spre bucuria opozitiei, – aici presedintele s-a incretit de parca l-ar apuca dureri de dinti.

– Vladimir Nicolaevici, baietii s-au straduit, dupa cum ati indicat… ei se temeau sa nu plece in Irac, – a spus cu vinovatie prefacuta in glas Artur Valentinovici.

– Sa vezi doar, – nu-si incapea de indignare Vladimir Nicolaevici, – sa iai si sa terorizezi jurnalistii si sa le distrugi inscrierile… . De fapt, daca nu sunt mintiosi, cine le e vinovat, – a continuat ingindurat Vladimir Nicolaevici, indreptindu-se spre biroul sau prezidential din lemn de salcim.

Fetele celor doi s-au luminat si ei s-au uitat unul la altul cu speranta in ochi. De o data Vladimir Nicolaevici a sarit ca ars de pe fotoliu, mana sa imediat a apucat pistolul „Colt” de sub cureaua de la pantaloni. De sub masa s-a auzit un strigat speriat.

– Nu trageti domn comandant suprem!

Artur Valentinovici a rosit pina in maduva oaselor ceea ce s-a rasfrins asupra culorii urechilor sale, sub privirea scrutinitoare a lui Vladimir Nicolaevici.

– Vladimir Nicolaevici, pai, avem putine fonduri oferite Serviciului pentru munca operativa. Doua zile in urma am fost cu totii la vizionarea filmului „Sokrovisha Natsii – 2”, si apoi am elaborat planul exercitiilor operative. Bani pentru a pleca in deplasare la Washington si Londra nu am avut, sa ne antrenam la mesele presedintelui SUA si reginei Britaniei… si din acest motiv am decis sa folosim… conditiile nationale. Apropo, pe partea din spate a sertarului trei din dreapta scrie cu cerneala neagra „Zdesi byl ya. Bodiul”. Noi am fotografiat inscriptia si am nimicit originalul. Criptografii nostri lucreaza zi si noapte asupra textului, cautind cheia.

– Arturcik, – Vladimir Nicolaevici, a ascuns „Coltul” dupa curea. – Raportul tau pentru eliberarea resurselor extrabugetare, necesare pentru vizionarea ultimului „Casino Royale” de catre efectivul SIS, nu va fi semnat. La fel se anuleaza procurarea a 300 de CD-uri cu editia noua a „Counterstrike”. Sunteti liberi.

– Tinerii astea, mai au atita de invatat, – s-a gindit cu tristete in glas Vladimir Nicolaevici, urmarind cei doi parasindu-i oficiul. Uitindu-se pe fereastra Vladimir Nicolaevici a vazut la orizont, de asupra orasului, rasarind soarele. Ziua promitea sa fie nu chiar atit de rea. Si totusi un gind neclar nu-i dadea pace…

-Bodiul, – a fulgerat in capul presedintelui.

Vladimir Nicolaevici sta in fata biroului sau prezidential, concentrat si aplecat asupra carnetului de membru de partid. Incretit, scruta poza sa din carnet printr-un monoclu, a carui rama de aur era acoperita cu firisoare din platina , pentru a face mai comoda fixarea sa. Era cadoul sefului unui colectiv muncitoresc, care venise in Moldova din Siberia nu cu mult timp inainte de destramarea URSS.

– Inca un sarpe, – s-a gindit posomorit presedintele.

– Oare e buna, arat eu suficient de solid pentru sef de stat si presedinte de partid? – se chinuia in sinea sa Vladimir Nicolaevici, privindu-si neincrezut imaginea facuta cu citiva ani in urma.

Cu un oftat adinc, care a reflectat toata lupta interioara ce avea loc in sufletul de presedinte, a apasat butonul comutatorului si a rostit cu o voce severa – Mark Evghenievici sa vina.

In citeva minute usa s-a deschis neauzit, ca apoi sa se iveasca incet mai intii capul lui Mark Evghenievici, iar apoi si tot corpul.

– Bratelo, tu ai aparat de fotografiat? – a intrebat Vladimir Nicolaevici.

– Nu am, pai nici nu imi trebuie ca am mobila cu camera de 10 megapixeli. Si calitatea imaginii indreptateste toate asteptarile.

– Mai in scurt, vino aici, eu stau in fata drapelului de stat, iar tu fa-mi o poza, – a rostit rezervat presedintele, gindindu-se: „mega- ce!?”

In timp ce Mark Evghenievici era pe cale sa verifice calitatea imaginii, Vladimi Nicolaevici i-a spus.

– Uite, bratelo, eu am nevoie de vreo 10 fotografii pentru documente. Pune sarcina acolo ajutorului tau, ca oricum bate baklusili toata ziu… .

Vladimir Nicolaevici nu a reusit sa termine vorba ca a si inghitit-o vazind fata alba a consilierului sau principal. Care nefiind in stare sa scoata o vorba, i-a intins presedintelui telefonul. Uitindu-se pe ecran pe Vladimir Nicolaevici l-au apucat fiorii. In poza era el, pe fundalul steagului Moldovei, dar… cu un cerc luminos in jurul capului.

– Ce e … asta? – a intrebat straduindu-se din rasputeri sa-si mentina calmul presedintele.

– Vladimir Nicolaevici, radiatie nu-i, ca ministrul apararii personal a verificat astazi dimineata nivelul acesteia in birou. Dumneavoastra nu trebuie sa iesiti nicaieri, ca daca va filmeaza sau va fotografiaza jurnalistii vom avea mare scandal, – a soptit consilierul pentru afaceri interne, incretindu-se de durere, de la efortul prea brusc de a pune creerii in miscare, asemenea unui sportiv profesionist care face megaeforturi fara a-si incalzi muschii.

– Pai… concertul lui Urschi, eu nu pot sa nu ma duc, – a ricnit la el Vladimir Nicolaevici, – el are aniversarea de 60 ani, si daca nu ma duc, se supara, stii tu cit de sensibili sunt artistii astea, si apoi la alegeri va glumi in suportul lui Urecheanu.

– Vladimir Nicolaevici, riscul este foarte mare, va expuneti unei lovituri duble, daca apar asa poze in presa, opozitia va insista ca sunteti extraterestru, si ca nu puteti continua exercitarea functiilor, si daca plecati inainte de timp, ce ne facem cu operatiunea”Urmasul”? Iar preasfintitul Vladimir daca da de poze, poate vedea un concurent in persoana Dumneavoastra si sa refuze sa ne sustina partidul la alegeri. E catastrofa totala… .

Vladimir Nicolaevici si-a luat in dinti inima de presedinte, si a spus cu o voce de fier.

– Uite, bratelo care-i poleana. Referitor la aura asta, nici o vorba la nimeni. Prealuminosul bratelo Vladimir desigur ca este impulsiv, ca toti marinarii, inca m-a mai turna la sefii sai de la Patriarhia de la Moscova, si apoi consecintele sunt imprevizibile. Astazi, cind plec la concertul lui Urschi, vorbeste cu Artur, ca zmaii lui sa nu permita nici unui duh de jurnalist la o impuscatura de fotografiat sau filmat. Orice pelicula sa fie mincata de ei, ca de nu ii trimit in Irac, cu urmatoarea rotatie, fara salarii si compensatii si fara sansa de retur in patrie. Si inca una, noi avem vreun Kashpirovski?

– Nu, Vladimir Nicolaevici, toti au plecat la Moscova, acolo cererea ii mai mare, – a raspuns necajit, Mark Evgenievici. – Poate il chemam pe Socor?

Vladimir Nicolaevici a tresarit din tot corpul sau de presedinte.

– Oare chiar atit de grava este treaba asta? – sa gindit el. –Eh, si cit de bine se incepuse ziua…

Afara deja intuneca, iar Vladimir Nicolaevici, obosit dupa o zi incordata, pe parcursul careia a primit o multime de felicitari de la colegii de partid si suporteri din lumea artei, biznesului si membrii guvernului, se relaxa.

– Daaaa, – se gindise presedintele, – totusi e omanos Barosso asta, ne-a inteles greutatile, ne-a mers in intimpinare, desigur ca nu trebuia el sa atinga domeniile alea unde Moldova cica ar mai trebui sa mai depuna eforturi. Dar oricum, a spus ca am atins succese in realizarea Planului de Actiuni, si acum inchidem gura opozitiei.

La acest fragment al gindului presedintele s-a incretit.

– Iata, incalzeste-i la piept, serpii ce sunt ei. Asa, cind esti prea bun cu opozitia, m-a preintimpinat doar Alexandr Grigorievici, bine el i-a pus la punct acolo in Minsk.

De o data a sunat telefonul. Ridicind, Vladimir Nicolaevici a auzit o voce vesela, vorbind in rusa.

– Nu, Vova, maladet tu esti. Sozdal vid kipuchei deiatelinosti. Si oaia e intreaga, si lupu e satul, dar si ursul e satisfacut. Bravo Vova, tu ai transmis salutari lui Hose?

– Vladimir Vladimirovici, – presedintele tocmai s-a ridicat in picioare de uimire si emotii, – Imi pare atit de bine sa va aud vocea!

– Ei lasa, lasa, doar pentru o cauza luptam, – a raspuns prieteneste Vladimir Vladimirovici, – uite, acolo Igori Nikolaevici a vrut sa te felicite, el chiar voia sa vina de la Tiraspol la tine, dar i-am adus aminte ca poate sa fie arestat. El e om bun, si intelegator, si tot retraeste pentru tine, uite Vova, poate va impacati voi?

– Vladimir Vladimirovici…

– Da, stiu, stiu… ei, vedeti voi, – in receptor a pornit a suna tacerea.

Atent lasind receptorul pe aparatul de telefon, Vladimir Nicolaevici uimit isi venea in fire.

-Da ty shto! Putin… Smirnov… mdaaaaaaaaaa, iata treaba.

Presedintele a apasat butonul comutatorului, – Mark Evghenievici.

In citeva clipe din nou soneria telefonului a dat glas, si presedintele a raspuns.

– Mark, bratelu, hm… tu stii cine m-a sunat? Vladimir Vladimirovici… m-a felicitat cu deplasarea de succes, si mi-a sugerat sa gasesc din nou limba comuna cu barbosul ala din Tiraspol.

– Vladimir Nicolaevici, noi lucram intensiv asupra intrebarii, deja grupele de lucru sunt create, si in curind vor incepe generarea agendei de lucru. Da, Vladimir Nicolaevici, la intrebarea Dumneavoastra despre familia lui Barosso, in moldoveneasca baros mai inseamna ciocan.

Astazi doar surprize, – s-a gindit uimit presedintele incetind conversatia, – cine putea oare sa creada, familie de proletar… Barosso… ciocan, heh…. molodets ciocanul… molotok!… aghk!…, o idee neasteptata l-a lovit ca fulgerul pe presedinte, – nu se poate! poate chiar vre-un urmas de-a lui Molotov! pe vremurile alea tulburi, cind ciubota ruseasca se scalda…iata de ce a fost intelegator cu noi. Daaaa, erau atunci comunisti, – s-a gindit Vladimir Nicolaevici, deschizind sertarul mesei si uitindu-se pe furis la portertul lui Iosif Visarionovici, – singele apa nu se face.

-Trebuie sa-l rog pe Vladimir Vladimirovic, sa ne uitam prin arhive, – lucra subconstiinta presedintelui, – daca e adevarat si e stramos de comunist, apoi il primim in partid, – a decis el in final.

Intr-o zi de iarna Vladimir Nicolaevici sta in fata computerului sau prezidential, impodobit cu stema Moldovei in spate si cu simbolul Partidului Comunistilor Republicii Moldova pe partile laterale. Cu o oarecare ezitare si indoiala se uita ba la mouse-ul din palma sa, ba la ecran, apoi scotind cu zel virful limbii afara si transpirind incet, apasa butonul soarecelui la momentul cind cursorul ajungea in dreptul link-ului care il interesa, imediat cu cealalta mana fortind si tasta „enter”. Tot citind si citind, la un moment dat s-a rezemat, oftind din greu, de speteaza fotoliului. A cugetat cit a cugetat si a intins mana spre un telefon de culoare sura.

-Auzi, Arturcik, tu cu ce te ocupi? – a intrebat presedintele cu o voce parinteasca.

-Pai, Vladimir Nicolaevici, iata, studiez pentru doctorat.

-Doctorat? – a intrebat incurcat Vladimir Nicolaevici, – Care doctorat, eu doar te-am numit director la SIS, dar nu ministru al sanatatii?

-Vladimir Nicolaevici, eu doar am inceput anul trecut doctoratul in drept, doar tineti minte, insusi mi-ati sugerat sa o fac, inca ati mentionat ca un sef de departament la Presedentie fara doctorat, face presedintele de rusine… ati mai spus sa iau exemplu de la Mark Evghenievici.

-Aaaa-ha. Da. Tin minte. Artur, tu uite ce: tu urmaresti evenimentele in Rusia?

-Vladimir Nicolaevici, eu tin minte indicatiile Dumneavoastra, am interzis serviciului sa faca ceva pe directia data si ma ocup insumi de acest lucru… in pauzele intre studiul pentru doctorat, – in vocea directorului Serviciului de Informatii si Securitate s-a simtit tensiune.

-Apoi, ai vazut, ca inainte de alegeri, Vladimir Vladimirovici avea un reiting o-ho-ho-ho… o popularitate mai sus de 75%… dar eu… iata… tot cu 30-40 km ma tirii, adica ti-fu.. procente. Mark Evghenievici mi-a sugerat sa folosim metodele rusilor, cica este un sait, Vladimir Vladimirovici se numeste, unde sunt ghidate de catre FSB persoane sa scrie despre presedintele rus diferite pataranii, astfel ca poporul sa stie si sa inteleaga cit de mult presedintele are grija de ei, si prin acest site mentinindu-i popularitatea. Ca emisiunea asta la NIT… doar o data pe saptamina, si atunci, primesc raspunsurile pregatite la intrebari.. incurcate… , – in vocea presedintelui se putea simti un amalgam de tristete, necaz si oboseala.

-Vladimir Nicolaevici, ne vom gindi neaparat… dar la noi e mai problematic, caci avem mai putini utilizatori de internet.

-Bine Artur… eu am incredere in tine… vezi… sa apara mai multi… din astea… utilizatori.

-Da, Vladimir Nicolaevici, imediat il voi suna pe directorul Moldtelecomului, presedintele SunTV sa… elaboreze pachete de servicii care vor spori numarul utilizatorilor. Cred ca masurile vor fi eficiente, caci nimeni nu doreste sa ramina fara legatura telefonica si fara televiziune prin cablu.

Presedintele si-a ridicat nedumerit sprincenile. -Haraso, Arturcik, si stii ce…. lasa tu studiul asta de doctorat. Il sun pe Victor Fiodorovici, el nu demult tot a devenit doctor… s-a facut mindru, nici nu mai intra… , – in glasul presedintelui s-a scurs un iz de tristete, – si solutioneaza el problema.

-Vladimir Nicolaevici… , s-a auzit in receptor vocea excitata a lui Artur Valentinovici.

-Da, Artur, si inca ceva… ada-mi niste ziare, ca computerele astea… si vezi.. sa scrie ei omeneste despre mine, fara porcariile astora de la „Moldavskie Vedomosti”, ca le taiem chislorodul.

Vladimir Nicolaevici a pus receptorul la loc, zimbind pentru prima data in zi. Viata a inceput sa para mai atragatoare.