Deşteptat cu o oră mai devreme ca să merg la Deşteptarea. Bizară senzaţie. De parcă s-a mai schimbat odată fusul orar, dar numai pentru mine. Deschid televizorul – alt set de emisiuni. Deschid frigiderul – acelaşi lucru. În timp ce îmi prăjesc pâine neagră şi o ung cu unt şi îmi torn suc, mă gândesc că “deştept” şi “deşteptat” au rădăcină comună. Deştept, adică treaz. Hm… Gândul ăsta nu mă duce nicăieri.
În schimb picioarele mă scot afară din casă. Zăpada-i îngheţată, nici gând să trosnească sub greutatea pantofilor, stă dârză şi ţanţoşă şi eu atent să nu mă luşui. (În fine… să nu lunec.) Oraşul pare relativ empty ceea ce mă teleportează cu gândul la o altă situaţie, când mă întorceam de la servici pe la două noaptea după negocieri cu FMI. Era şi atunci zăpadă, lumea dormea dusă şi puţină lume era la curent cu faptul că avem program. Altă treabă totuşi dimineaţa: troleibusele (indecise la culoare încă) aglomerate, uşa de la catedrală deschisă, porumbeii îngheţaţi şi supăraţi.
În emisiunea lui Sergiu şi Ilinca e cald şi bine. Ninge şi în studiou da cu fulgi de plasmă.
P.S. Apoi normal că vin la servici unde tot e cald şi destul de bine. Normal că trec pe lângă bradul îmbrăcat ca o ţigancă într-o sută de fuste multicolore şi mă întreb când o să ajungă să poarte straie mai europene. Judecând după portul său, îl invocă mai mult pe Moş Gerilă decât pe Moş Niculae, dar să vedem dacă chestia asta e rezolvabilă în contextul acordului de asociere pe care urmează să-l negociem. Să sperăm.
Altminteri ninge frumos moldoveneşte.
Iar următoarea carte citită va fi “Cronica vieţii mele” de Bob Dylan. Care-i un om tare bun.